16.02.2017 13:23

FC Aninoasa a transferat un junior de la Nucet

FC Aninoasa a transferat un junior de la Nucet
Galerie foto

* Formația pregătită de Cristian Bălașa l-a achiziționat pe Arun Dedu, un mijlocaș în vârstă de numai 18 ani

LIVIU DOBRE


FC Aninoasa a mai operat un transfer în aceste zile în vederea întăririi lotului pentru returul campionatului Ligii a 3-a. Formația antrenată de Cristian Bălașa l-a cooptat în lot pe Arun Dedu, jucător care provine de la Grupul Școlar Agricol Nucet. Acesta are numai 18 ani și evoluează pe postul de mijlocaș. Dedu își dorește să se impună în cel mai scurt timp la noua sa echipă și mărturisește că s-a acomodat deja cu atmosfera existentă la echipa de lângă Târgoviște. “Îmi place foarte mult la noua echipă. Băieții au fost primitori cu mine și m-am acomodat repede cu atmosfera de aici. Îmi doresc să joc cât mai bine de fiecare dată când antrenorul va apela la mine”, a spus tânărul mijlocaș.

                                                                        Victorie cu Bascov

Altfel, sâmbăta trecută FC Aninoasa ar fi trebuit să dispute un meci amical cu Voința Crevedia, formație care activează în primul eșalon județean din Ilfov, însă acesta a fost anulat din cauza lipsei unui teren care să se prezinte în condiții optime de joc. Echipa lui Cristi Bălașa a jucat însă miercuri cu Unirea Bascov, la Bradu, câștigând cu 1-0.