24.01.2016 23:23

Făuritorii Unirii Principatelor Române, pomeniți în cadrul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală

Făuritorii Unirii Principatelor Române, pomeniți în cadrul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală
Galerie foto

Făuritorii Unirii Principatelor Române, în frunte cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Țării Românești și Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei, au fost pomeniți, ieri, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala Patriarhală de episcopul- vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, ierarhul a susținut că aniversarea Unirii Principatelor este o sărbătoare națională, dar și cu un profund caracter bisericesc și a a arătat că actul istoric din urmă cu 157 de ani a fost înfăptuit cu contribuția oferită de Biserica Ortodoxă Română pe parcursul mai multor secole.

„Tipăriturile vechi românești începând cu ‘Noul Testament de la Bălgrad’, chiar și cu scrierile din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, tipăriturile lui Coresi și până la cele din zorii modernității românești au subliniat întotdeauna unitatea noastră, originea comună a tuturor românilor, faptul că ne tragem de la Râm sau de la Roma căci strămoșii noștri au fost romanii și dacii, că avem aceeași credință, aceeași limbă. Aceste idei fundamentale au fost cultivate secole de-a rândul de ierarhii ortodocși români, de călugării cărturari și de preoții de la parohii’, a spus episcopul, potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române.

El a menționat că ierarhii Bisericii Ortodoxe au avut un rol hotărâtor chiar în realizarea actului unirii.

„La București, Mitropolitul Nifon, după ce Alexandru Ioan Cuza a fost ales în 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei, aici în 24 ianuarie 1859, după Slujba de Te-Deum, i-a pus pe toți deputații să jure pe Evanghelie și pe Sfânta Cruce în fața Icoanei Preasfintei Treimi că la Adunarea din după-amiaza aceleiași zile îl vor vota pe Alexandru Ioan Cuza. Și așa se explică faptul că aici la București, Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi”, a spus PS Varlaam Ploieșteanul.

La finalul sfintei slujbe, episcopul a oficiat și o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție importantă, mai precizează sursa citată.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița