04.11.2022 00:14

Facilități la plata impozitelor și taxelor locale

Facilități la plata impozitelor și taxelor locale
Galerie foto

*Cetățenii care își achită toate obligațiile fiscale beneficiază de scutire de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților!

 

Pentru a încuraja plata impozitelor și taxelor locale, pe final de an, autoritățile locale de la Potlogi acordă o facilitate care vine în sprijinul celor care nu și-au îndeplinit încă această obligație fiscală către bugetul local. Este vorba de scutirea de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților la plata impozitului, scutire care se aplică numai dacă se efectuează plata integrală a impozitelor, dar și a altor obligații fiscale ce revin cetățenilor. Perioada în care se poate beneficia de această facilitate este 25 octombrie-25 decembrie 2022. 

„La momentul acesta avem la Potlogi un grad de încasare în jurul cifrei de 60% a obligațiilor fiscale, iar pentru a facilita plătirea taxelor și impozitelor am aprobat o hotărâre de consiliu local (HCL nr.  72/20.10.2022) prin care îi scutim pe contribuabilii noștri  de majorări de întârziere și penalități la plata impozitului... Nu vrem să se înțeleagă greșit, noi am emis o hotărâre de consiliu local prin care anulăm  penalitățile tocmai în scopul de a încuraja cetățeanul să-și plătească impozitele către primărie iar această scutire de penalitate a început la 25 octombrie și se termină la 25 decembrie 2022. Nu suntem în primul an în care acordăm această facilitate, cred că suntem în al optulea an. O mare parte din agenții economici de pe raza localității a efectuat deja plățile către Primăria Potlogi”, ne-a declarat ieri viceprimarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici.

 

 

Violeta Stanciu