25.01.2023 00:13

,,Extinderea Cardiologiei și tratarea infarctului miocardic acut, cel mai bun lucru la SJUT”

,,Extinderea Cardiologiei și tratarea infarctului miocardic acut, cel mai bun lucru la SJUT”
Galerie foto

*„Un pacient poate fi salvat cât timp a stat mai puțin până i s-au făcut manevrele necesare pentru deblocarea arterei coronare care a fost înfundată”

 

Investiție de grad „zero”... la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Președintele Colegiului Medicilor Dâmbovița, dr. Jean Popescu, recunoaște că cel mai important lucru care se face în momentul de față la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, din punct de vedere investițional, este extinderea Secției de Cardiologie și instalarea angiografului, aparat care va ajuta la salvarea vieții multor dâmbovițeni, pentru că în cazul unui infarct de miocard timpul este factorul hotărâtor.

Chiar dacă există în momentul de față  un elicopter care îi poate transporta rapid la București pe pacienții care au suferit un infarct, și în acest caz tot timpul este dușmanul principal al bolnavului, pentru că se pierd ore bune până la venirea elicopterului la Târgoviște.     

,,Dacă ar fi să analizez cel mai bun lucru care se face la Spitalul Județean Dâmbovița este extinderea Secției de Cardiologie și începerea la Târgoviște a tratării infarctului miocardic acut pentru că un pacient poate fi salvat cât timp a stat mai puțin până i s-au făcut manevrele necesare pentru deblocarea arterei coronare care a fost înfundată. Acum lucrurile merg relativ bine prin faptul că avem elicopter la dispoziție și că știm la ce spital vor ajunge pacienții, dar se pierd ore destul de multe. Până faci comanda, mai repede de 3 h, nu se poate întâmpla nimic! Și dacă acest lucru (n.n. punerea în funcțiune a angiografului), e normal că se va întâmpla, pentru că toate merg bine, va fi un mare câștig de vieți omenești în județul Dâmbovița pentru că celelalte spitale din jurul nostru au acest beneficiu medical de mare importanță. Trebuie să vă spun că se fac investiții și în aparatură medicală, pentru că sunt câteva specialități noi care s-au înființat și care au nevoie de aparatură specială... pentru specialitatea fiecăruia. Deci trebuie să spun că suntem mulțumiți de ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște”, a declarat președintele Colegiului Medicilor Dâmbovița, medicul chirurg Jean Popescu în cadrul unei conferințe de presă.

 

 

Violeta Stanciu