12.10.2021 00:13

Expoziția de ceramică, grafică și gravură „EX – AEQUO”

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați expoziția de artă „EX – AEQUO”, a artiștilor ZuZu CARATĂNASE și Ovidiu Constantin IONESCU, care va fi deschisă la Muzeul de Artă din Târgoviște.

Expoziția de ceramică, grafică și gravură, ce cuprinde o selecție de lucrări realizate în ultimii ani, înfățișează publicului necontenita cercetare creatoare a celor doi artiști, care se reîntâlnesc după 5 ani, în aceeași formulă, pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște.

Atât ZuZu Caratănase, cât și Ovidiu Ionescu, sunt doi dintre artiștii plastici contemporani care au mai fost întâlniți la Târgoviște în calitate de expozanți, dar și premianți la diferitele ediții ale Bienalei Naționale de Gravură „Gabriel Popescu” și Bienalei de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” organizate de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.

Vizitatorii pot descoperi în această expoziție o nouă provocare artistică a două viziuni în care elementul uman este principalul punct de îmbinare între abordări stilistice și tehnice diferite. Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă din Calea Domnească, nr. 185, și este deschisă până la data de 30 octombrie 2021, de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița