19.12.2014 00:06

Evoluții bune pentru karateka dâmbovițeni la Balcaniadă

Evoluții bune pentru karateka dâmbovițeni la Balcaniadă
Galerie foto

❚ Din lotul României pentru competiția desfășurată în Bulgaria, la Sofia, au făcut parte și cinci sportivi de la CS Târgoviște, dar și unul de la CS Petrom Flacăra Moreni

LIVIU DOBRE


La finalul săptămânii trecute, la Sofia, în Bulgaria, s-a desfășurat Campionatul Balcanic de Karate pentru Cadeți și Juniori, dar și Cupa Balcanică la Tineret (U21). Din lotul României au făcut parte și șase karateka dâmbovițeni, cinci de la Clubul Sportiv Târgoviște, pregătiți de Ion Munteanu, și unul de la CS Petrom Flacăra Moreni, antrenat de Gelu Cozmolici. Nivelul competiției a fost ridicat, fiind un campionat interstiluri WKF, iar probele au constat în kata și kumite individual și pe echipe, România obținând trei medalii.

Fără medalii pentru CS Târgoviște

CS Târgoviște a fost reprezentat în Bulgaria de Cătălina Vișan, Daniela Ciuică și Valentin Cîrlan, la cadeți, și Bianca Brezan și Tudor Andreea, la juniori, care nu s-au întors cu medalii, dar au făcut o figură frumoasă. Cătălina Vișan s-a clasat pe locul 9, iar Andreea Tudor a reușit să treacă două tururi, având o evoluție foarte bună. De asemenea, Daniela Ciuică, Bianca Brezan și Andreea Tudor au reprezentat România și la kata feminin pe echipe, la juniori, echipa având o prestație bună.

Ștefan Neaga, învins la decizie

Din delegația țării noastre a făcut parte și Ștefan Neaga, de la CS Petrom Flacăra Moreni. La kata juniori, sportivul pregătit de Gelu Cozmolici a fost singurul român care a trecut în turul doi, iar la kumite s-a oprit în sferturi, unde meciul cu adversarul său de naționalitate croată s-a terminat echilibrat, 0-0, fiind declarat învins la decizie. „Sunt foarte mulțumit de rezultate. Ștefan a avut o evoluție onorabilă, practic el nu a fost învins la kumite. Nivelul competiției este foarte ridicat, sunt foarte buni turcii sau croații, se investește mult în afară, sunt alte condiții de antrenament”, ne-a mărturisit Gelu Cozmolici, antrenorul lui Ștefan Neaga la CS Petrom Flacăra Moreni.