09.09.2014 00:19

Evenimente copy-paste la Târgoviște

Evenimente copy-paste la Târgoviște
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU


Zilele Cetății Târgoviște din acest an or fi și frumoase, și bănoase, de organizarea lor nici nu vreau să mai vorbesc, de impecabilă ce-o fi fost, doar că nu mi-au stârnit cu nimic interesul, astfel încât să zic „Iată în sfârșit un eveniment cum altul n-a mai fost în Târgoviște”. Dimpotrivă! Ce scriu aici am spus-o și tinerilor edili târgovișteni, anume că mă așteptam, la cât îi văd de zglobii și de inventivi în alte domenii, să scoată și aceste evenimente din rutina și frăția cu care consumă mari bugete din banii publici.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Faptul că între patru ochi mi-au dat dreptate nu arată doar că o am, și nici că le place de ochii mei. Mai degrabă cred că, în sinea lor, au devenit conștienți că mai trebuie schimbat pe ici pe colo, prin părțile esențiale, nu doar „meniul” evenimentelor, ci și echipele de „catering”, al căror apetit pentru banii publici a intrat în criză de idei. „Evenimente copypaste” m-am gândit să le botez, asta ca să fiu prietenoasă cu nivelul de „cooltură” al cetății și în ton cu englezismele din programul manifestărilor. Ca să nu ziceți că sunt răutăcioasă și pricinoasă, spun că am remarcat și vreo două-trei noutăți în pliantul celor șase zile dedicate Cetății Târgoviște, despre care primarul interimar Ciprian Prisăcaru mi-a mărturisit că au fost introduse în program la inițiativa sa.

Dacă pe celelalte le-am buchisi jurnalistic și le-am lua la bani mărunți, am constata că fac parte dintr-un fel de ritual istoric de cheltuit miliardele publice pe evenimente „diferite”, care seamănă izbitor între ele. Mai concret, ca să nu bat câmpii cu grație, am observat că și marele festival „Dracula”, încă de la prima sa ediție, nu s-a deosebit cu mult de obișnuitele zile ale cetății Târgoviște, în care avem parte de mereu aceleași târguri de meșteri populari, aceleași parade denumite generic medievale, cu tineri îmbrăcați în costume de epocă sau pe-aproape, dar încălțați neapărat în adidași și teniși, cu aceleași „bătălii” organizate la Curtea Domnească, botezate „workshop-uri medievale” și cu zgomotoasele concerte din care până acum a lipsit doar trupa „The Naticii” ca să-i coolturalizeze pe plătitorii de taxe și impozite.

Și ca să vedeți că nu greșesc dacă vorbesc despre evenimente copy-paste, adică izbitor de asemănătoare, vă rog să observați că Zilele Cetății Târgoviște - ediția 2014 se încheie istoric și apoteotic cu piesa Hamlet, prezentă și în festivalul „Dracula” și în festivalul „Babel” din acest an. Semn că nu doar în Danemarca e ceva putred, ci și în cultura dâmbovițeană.

www.alinamavrodin.ro