21.10.2014 00:20

Evenimente academice la Universitatea Valahia Târgoviște

Evenimente academice la Universitatea Valahia Târgoviște
Galerie foto

❚ În această săptămână, între 23 și 25 octombrie, va avea loc la Târgoviște Conferința Națională a Rectorilor, la care sunt așteptați 70 de manageri de instituții academice de stat și particulare ❚ Pe 24 octombrie, va avea loc, în campusul universității, inaugurarea Institutului de Cercetări Științifice Multidisciplinare ❚ Acesta a fost dotat în cadrul unui proiect european de 13 milioane de euro cu aparatură de vârf care, la acest moment, nu există în nici un alt centru universitar din România

VIRGIL VOINESCU


Lumea academică târgovișteană și națională, autoritățile județene și locale, studenți și cadre didactice vor fi martori în această lună la două evenimente importante din viața Universității Valahia din Târgoviște. Evenimente subliniază faptul că instituția de învățământ superior este cea mai bună din regiune în ceea ce privește rezultatele obținute în plan profesional și educațional.

Potrivit rectorului Universității Valahia, conf. univ.dr. Călin Oros, un prim eveniment de marcă este Conferința Națională a Rectorilor (reuniune care justifică pe deplin și nominalizarea de anul trecut de la Summit-ul Liderilor de Știință și Educație Oxford 2013). Universitatea Valahia va fi gazda acestei reuniuni în perioada 23-25 octombrie și va reuni la Târgovi ște peste 70 de manageri din unități de stat și particulare din România.

 

Universitatea Valahia: vizibilitate internațională și națională

Cel de-al doilea eveniment va avea loc pe 24 octombrie, la ora 11.00, și anume inaugurarea Institutului de Cercetări Științifice Multidisciplinare, ce se va deschide în campusul universității. La acest moment important din viața universității au fost invitați demnitari și reprezentanți ai guvernului.

Rectorul Călin Oros ne-a declarat:

„Universitatea Valahia se definește a fi o instituție comprehensivă de talie medie în spațiul academic românesc, cu vizibilitate internațională și competitivă la nivel național. Universitatea promovează un învățământ superior de calitate, acesta fiind obiectivul principal pe care îl are instituția. La acest moment școlarizează aproape 7000 de studenți în 10 facultăți pentru 34 programe de licență, 34 programe de master și 7 programe doctorale”. Corpul profesoral este format din 300 de cadre didactice, dintre care 295 doctori în științe. Începând din luna noiembrie, în Institutul de Cercetări vor lucra 35 de cercetători cu normă întreagă: „Institutul este multidisciplinar, având ca domeniu principal de cercetare energia. Aici vorbim despre energii regenerabile: eoliană, solară și termică, dar și de energii convenționale – petrol. Avem și domenii secundare în materiale: Studiul materialelor, Inginerie electrică, Electronică, Științe sociale, Științe politice, Teologie. Prin dotările făcute în acest Institut, în cadrul unui proiect european în valoare de 13 milioane de euro, s-a achiziționat aparatură de vârf care nu există la acest moment în nici un alt centru universitar din România”, a mai arătat rectorul UVT, conf.univ.dr. Călin Oros.