26.07.2021 00:25

Eveniment unic în România, la Târgoviște

Eveniment unic în România, la Târgoviște
Galerie foto

❚ Scopul acestui moment a fost acela de-ai omagia pe militarii români care și-au riscat și chiar sacrificat viața în teatrele de operațiuni ❚ A fost organizat un spectacol aviatic de elicoptere și parașutiști, un concurs de airsoft, vizionare de arme, uniforme, tehnică militară și fotografii surprinse de veterani pe perioada executării misiunilor

 

ȘTEFAN KHALIL

 


În acest week-end a avut loc un eveniment unic militar și cultural în același timp, la viitorul Centru de Recuperare și Refacere a Veteranilor, care se află la Mănăstirea Dealu. Acesta a avut loc sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineții. În cadrul acestei acțiuni a fost realizat un muzeu în aer liber, care s-a numit ,,Muzeul Veteranilor”. Evenimentul inedit a fost organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de operații, în parteneriat cu Primăria Târgoviște și Primăria Aninoasa. Scopul acestui moment a fost acela de-ai omagia pe militarii români care și-au riscat și chiar sacrificat viața în teatrele de operațiuni. Astfel, în cadrul acestui eveniment a fost organizat un spectacol aviatic de elicoptere și parașutiști, un concurs de airsoft, vizionare de arme, uniforme, tehnică militară și fotografii surprinse de veterani pe perioada executării misiunilor în teatrele de operații. Înainte de eveniment și despre toate pregătirile care s-au făcut în jurul acesteia, au oferit detalii pe larg într-o conferință de presă președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de operații, sublocotenent în retragere Marius Apostol, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, și primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae. Sublocotenent în retragere Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de operații: „La Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani inaugurăm Muzeul Veteranilor din Teatrele de operații. Vorbim de primul muzeu din România. Este o mândrie pentru noi faptul că am reușit într-un timp destul de scurt să realizăm acest muzeu. Mulțumim domnilor primari de la Târgoviște și Aninoasa pentru sprijinul acordat, mulțumesc Ministerului Apărării Naționale, domnului ministru Ciucă, pentru tot suportul pe care ni l-a dat pentru a realiza acest muzeu… Nu este doar un muzeu, ci este vorba și de un exercițiu tactico-tehnic al Forțelor Aviației Române, pentru prima dată vor veni aici colegii noștri veterani de la Forțele Speciale de la Târgu Mureș, Bacău și Buzău. Vor veni elicopterele de la Baza 90 Otopeni.Vor fi de asemenea jocuri interactive pentru copii, vom face jocuri cu arme de airsoft, poligon de tragere, să vadă copiii cum se ține o armă. De asemenea vrem să învățăm întâi copiii ce înseamnă patriotismul pentru că acest muzeu este dedicat în primul rând colegilor noștri veterani căzuți la datorie în teatrele de operații. Sângele militarilor curge și în ziua de astăzi în râurile Tarnak, Bozna, sunt din păcate multe familii îndoliate, sunt peste 200 de răniți… Armata română a plătit un preț, prețul este viața… De asemenea suntem mândri că în mijlocul țării, aici, la Aninoasa, la Târgoviște, realizăm acest muzeu în aer liber, unic în România – „Muzeul Veteranilor”. Invit comunitatea din Dâmbovița, invit copiii, familiile, invit veteranii de război să viziteze acest muzeu, unde noi le vom arăta o lecție de iubire, o lecție de patriotism… Îi vor vedea pe colegii noștri veterani, vor vedea elicopterele Armatei Române, vor vedea veteranii din Forțele speciale… Va fi ceva frumos, ceva ce nu s-a mai făcut până acum” Primarul Cristian Daniel Stan: „Este un eveniment cu totul și cu totul deosebit. Activitățile încep de la ora 9:00, atunci când așteptăm cât mai mulți copii să fie prezenți la acestea pentru că sunt deopotrivă frumoase, dar și educative. De asemenea, nu este vorba doar de o expoziție de tehnică militară, ci sunt și mărturii din teatrele de operații unde au fost angrenați soldații români. Este un eveniment foarte important dedicat deopotrivă celor mici, dar și celor mari. Vreau să ating și un subiect care este mai sensibil, sper ca până la urmă să se găsească o soluție de finanțare pentru construirea rapidă a Centrului de Refacere și Recuperare, care ar fi unic în această parte a Europei și care ar reprezenta până la urmă și o modalitate de exprimare a recunoștinței de către statul român față de soldații români. Cred că lucrul acesta este foarte important… Mă bucur că vor veni foarte multe oficialități mâine de la nivel central, cărora le stă în competență să ofere o soluție concretă pentru înființarea și construirea acestui Centru. Primăria Municipiului Târgoviște a pus la dispoziție întreaga locație, suntem dispuși ca în cadrul unui schimb cu Ministerul Apărării Naționale să cedăm această locație, bineînțeles cu acest scop, al construirii unui Centru de Recuperare și Refacere, în contrapartidă cu terenul de la fosta unitate militară de la Gară, care este încă în acest moment în proprietatea Ministerului Apărării Naționale și apoi să poată să intervină financiar, solid, în această locație” Primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Niculae: „Noi factorii din administrația publică am răspuns de fiecare dată cu mare interes solicitărilor veteranilor. Faptul că de la idee pe care o discutam cu domnul Apostol în urmă cu câteva lui, referitoare la necesitatea inițierii unei tabere pentru copii, s-a ajuns aici, ideea s-a transformat cumva și iată-ne astăzi puși în fața unui fapt deja împlinit, la lansarea unui muzeu în aer liber, pentru copii și pentru toate persoanele din județul Dâmbovița și nu numai, pentru că vor veni foarte multe autocare cu copii din întreaga țară. În ultimele două săptămâni aici a fost derulată o muncă titanică, veterani din toate colțurile țării au venit alături de colegii noștri din cadrul Primăriei Aninoasa, alături de colegii din Primăria Târgoviște, care ne-au oferit suport pentru organizarea întregului eveniment, au depus efort umăr la umăr pentru ca toate lucrurile să meargă bine. Spunea domnul primar Cristian Stan despre necesitatea înființării acestui Centru, despre necesitatea devenită deja națională de înființare a Centrului de Refacere și Recuperare pentru Veterani, ei bine, suntem la… nici nu mai țin minte numărul conferințelor și întâlnirilor pe care le-am avut aici cu factorii de decizie de la nivel național, întotdeauna s-a plecat de aici cu promisiuni lăsate, dar care de fapt nu s-au concretizat. Să sperăm că de data asta lucrurile se vor fi și concretiza și vom ajunge la găsirea unei soluții optime pentru realizarea acestui vis, un vis care este pentru întreaga țară, nu este pentru Aninoasa, pentru Târgoviște și nici pentru județul Dâmbovița, este un proiecte național. Mă bucur că pe raza comunei Aninoasa se întâmplă astfel de evenimente, așteptăm cât mai multă lume să vină să vizioneze tot ceea ce a fost pregătit aici”, a declarat primarul comunei Aninoasa, Vlăduț Nicolae.