27.02.2018 00:21

Eveniment PNL Dâmbovița dedicat Centenarului

Eveniment PNL Dâmbovița dedicat Centenarului
Galerie foto

❚ Conducerea formațiunii politice a decis ca în februarie, luna iubirii, liberalii să-și arate dragostea față de țară și de valorile sale ❚ Partidul Național Liberal Dâmbovița a organizat la Corpul K al Universității „Valahia” un eveniment ieșit din tipare care s-a bucurat de un real succes ❚ A avut loc o nouă dezbatere în cadrul căreia s-au exprimat puncte de vedere care mai de care mai interesante și mai argumentate, „România după 100 de ani”, precum și un vernisaj de pictură

ANA MARIA POPESCU

 


 

PNL Dâmbovița continuă seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Unirii! După ce în luna ianuarie a organizat un eveniment dedicat Unirii Principatelor, care s-a bucurat de apreciere din partea sutelor de liberali și nu numai, la sala de spectacole a Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, de această dată conducerea formațiunii politice a decis ca în februarie, luna iubirii, liberalii, fie ei tineri sau seniori, să-și arate dragostea față de țară și de valorile sale.

Astfel, zilele trecute Partidul Național Liberal Dâmbovița a organizat la Corpul K al Universității „Valahia” un eveniment ieșit din tipare care s-a bucurat de un real succes. Este vorba de o nouă dezbatere în cadrul căreia s-au exprimat puncte de vedere care mai de care mai interesante și mai argumentate, „România după 100 de ani”, dar și un vernisaj de pictură oferit de profesorul Vasile Șerbănescu, ambele manifestări bucurându-se de un real succes. Invitatul special al dezbaterii a fost prof.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, președintele Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cetățean de onoare al orașului Răcari, care a vrut să fie alături de liberalii dâmbovițeni și să le vorbească mai ales celor mai tineri dintre aceștia despre cum se regăsește România după 100 de ani de la Marea Unire.

„România de astăzi este cu siguranță o Românie cu un potențial extraordinar, iar tinerii merită să participe la dezvoltarea țării și să beneficieze de asta. Dacă noi nu eram astăzi în UE mi-e greu să spun pe unde era România și mulți dintre noi, sigur nu am fi fost aici. Pentru mine și pentru nou toți trebuie să fie o garanție apartenența la UE, la NATO”, a declarat prof.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, președintele Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Sfaturi pentru cei mai tineri dintre liberali În discursul său adresat tinerilor adunați la evenimentul „România după 100 de ani” organizat de PNL Dâmbovița, președintele Marius Caravețeanu a vorbit despre generația tânără și responsabilitatea ei în societate, despre faptul că ei reprezintă viitorul acestei tări și de asemenea le-a transmis și câteva sfaturi.

„Din păcate eu nu am avut parte de sfaturi bune de la politicienii care m-au făcut să roșesc. Mi s-a cerut să mint. Am refuzat. Răspunsul primit a fost ,«nu vei fi niciodată un om politic adevărat. În poziția de președinte uită de verticalitate, onestitate, cuvânt dat. Uită-le!». Ambele sfaturi veneau de la doi parlamentari. Îi sfătuiesc pe tinerii liberali să nu țină cont de astfel de sfaturi… Să fie verticali, onești, să-și respecte cuvântul dat, să-și privească în ochi partenerii de dialog, să strângă mâna cu tărie, să-și respecte înaintașii, istoria. Ne mai întrebăm de ce astăzi Parlamentul este cea mai huiduită instituție cu o cotă de încredere scăzută. Este simplu. Pentru că în Parlament ajung oameni lipsiți de valori morale. Dacă în urmă cu 100 de ani oamenii politici își vindeau averile să ajute țara, astăzi e la fel, numai că în sens invers”, le-a transmis tinerilor liberali președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu. La finalul întâlniri, liderul PNL Dâmbovița a dat citire unor gânduri memorabile care au aparținut „părinților” Partidului Național Liberal.