04.02.2019 00:16

Eveniment dedicat nonviolenței în școală

Eveniment dedicat nonviolenței în școală
Galerie foto

❚ Elevii care au realizat cele mai frumoase desene din cadrul concursului cu tema „Violența este arma celor slabi! Spune STOP violenței” au fost premiați ❚ La activitate a participat și Vasile Grădinaru - primarul comunei Raciu, alături de Elena Cristina Stroe - inspector școlar general adjunct în cadrul IȘJ Dâmbovița

 

D.PETRE


Școala Gimnazială Raciu a organizat, în parteneriat cu Biblioteca Comunală Raciu, o activitate în cadrul Proiectului de prevenire a delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, „Atenție! E viața ta!”, pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală. La eveniment au participat Ionuț Isari - directorul Școlii Gimnaziale Raciu, Vasile Grădinaru - primarul comunei Raciu, Florina Niță și Ruxandra Stoica – cadre didactice, Tatiana Dumitru - referent cultural în cadrul Căminului Cultural Raciu și Cosmin Dumitrașcu - agentul de poliție din cadrul Postului de Poliție Raciu. Invitați speciali au fost domnul Victor Bucuroiu - agent șef principal de poliție, Simona Caba - subinspector de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița- Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității și doamna Elena Cristina Stroe - inspector școlar general adjunct în cadrul IȘJ Dâmbovița. În cadrul evenimentului au fost oferite informații despre formele de violență, pericolele utilizării internetului și sfaturi despre cum ar trebui evitate situațiile de conflict. La finalul întâlnirii, polițiștii și doamna inspector școlar general adjunct Elena Cristina Stroe, alături de doamna profesor Ruxanda Mădălina Dragomir, responsabil Comisie pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, au premiat elevii care au realizat cele mai frumoase desene din cadrul concursului cu tema „Violența este arma celor slabi! Spune STOP violenței”! Pe 30 ianuarie este celebrată Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală. Scopul acestei zile este de a promova educația permanentă în armonie, solidaritate, toleranță, respect pentru drepturile omului, pace și nonviolență. În această zi îl comemorăm și pe Mahatma Gandhi, căruia îi este atribuit citatul „Nonviolența este arma celor puternici!”. Mahatma Gandhi este omul care a cucerit inimile oamenilor prin stilul lui de viață simplu, virtute și înțelepciune, cel care a fost supranumit părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente.