04.07.2019 00:20

Eveniment academic la Târgoviște

Eveniment academic la Târgoviște
Galerie foto

❚ Absolvenții promoției 2019, licență și master, ai Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia“ din Târgoviște, au depus jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii liturgice solemne

 

În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Catedrala din Târgoviște, absolvenții promoției 2019, licență și master, ai Facultății de Teologie Ortodoxă șiȘtiințeleEducației a Universității „Valahia“ din Târgoviște, au depus jurământul de credință, marți, 2 iulie 2019, în cadrul unei ceremonii liturgice solemne.La eveniment, au participat profesori ai facultății, Părintele Vicar Eparhial – Ionuț Ghibanu, Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial și membrii familiilor absolvenților.După săvârșirea slujbei de Te Deum, Înaltpreasfinția Sa a subliniat, în cuvântul său, încrederea pe care Biserica noastră străbună o învestește în fiecare absolvent, care de acum are responsabilitatea de misionar al credinței strămoșești acolo unde Dumnezeu îi va călăuzi pașii spre slujire.Societatea noastră are nevoie de propovăduitori ai milostivirii lui Dumnezeu și ai bucuriei Evangheliei Sale, care să contribuie la unitate, solidaritate și comuniune, alungând nori urii, întunericul răutății și îndemnurile spre dezbinare.

BIROUL DE PRESă AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI