26.07.2022 00:15

Evaluarea și exploatarea masei lemnoase, două obiective ale DS Dâmbovița

Evaluarea și exploatarea masei lemnoase, două obiective ale DS Dâmbovița
Galerie foto

Unele dintre operațiunile necesare în activitatea de silvicultură este evaluarea masei lemnoase și exploatarea acesteia. Directorul general al Direcției Silvice (DS) Dâmbovița, Petre Marin, a abordat aceste două subiecte în cadrul unei conferințe de presă. În ceea ce privește evaluarea masei lemnoase, Direcția Silvică Dâmbovița are un program de 49.000 de metri cubi, iar în primul semestru al anului au fost realizați 56,500, potrivit conducerii instituției.

„Noi, conform prevederilor amenajamentului silvic, facem evaluare de masă lemnoasă, reconstituim în parchete de exploatare, bineînțeles respectând prevederile amenajamentelor silvice. În funcție de cât crește pădurea anual, avem stabilită o cotă de tăiere. Această cotă de tăiere nu este stabilită de noi, este stabilită de Institutul de Cercetare și Amenajări Silvice, iar noi nu avem voie să o depășim. Tăiem sub nivelul acestei cote. Am avut un program de inventariere a arborilor, transformat după aceea în volume. Astfel, în ceea ce privește evaluarea masei lemnoase, am avut un program de 49.000 de metri cubi și am realizat 56,5000 metri cubi. Fără lipsă de modestie, pot să vă spun că avem depășiți toți indicatorii la nivel de semestru”, a transmis directorul Petre Marin.

Totodată, acesta a vorbit și despre exploatarea masei lemnoase, unde a precizat că instituția pe care o reprezintă a avut un program de 47.000 de metri cubi și a realizat 65.000.

„În ceea ce înseamnă exploatarea masei lemnoase, la fel, este reglementată prin amenajamentele silvice și suntem obligați să respectăm prevederile. Am avut un program de 47.000 de metri cubi și am realizat 65.000 de metri cubi. Aici intră și exploatarea masei lemnoase pe care o facem pe picior, pe care o facem prin licitații silvice cu firmele și plus ce exploatăm noi în regie proprie, cu formațiile noastre de exploatare. La exploatările din regie proprie rezultă și lemn de lucru și lemn de foc. Lemnul de foc și lemnul mai mic îl valorificăm către populație”, a mai declarat Pere Marin.

 

 

Ștefan Khalil