20.12.2018 00:19

Europa pe baricade

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Uriaşa mişcare protestatară „Les gilets jaunes” („Vestele galbene”), declanşată de sub Arcul de Triumf la Paris, a cuprins rapid „bătrânul continent” asemenea unei scântei, producând un incendiu. Nemulţumirile sociale, acumulate chiar în ţările foarte dezvoltate din Occidentul european – ceea ce, de pildă, pentru noi, românii, pare de necrezut, pentru că tocmai acolo au migrat milioane de cetăţeni în căutarea unei bunăstări care, pentru mulţi dintre ei, s-a dovedit a fi iluzorie – ne arată faţa hâdă a societăţii capitaliste. O societate pe la noi idealizată şi considerată a fi eternă după Revoluţia din 1989. Or, logica istoriei şi gândirea dialectică demonstrează că niciun tip de societate nu este imuabil. Iar unele tipuri se pot prăbuşi ca un castel din cărţi de joc, aşa cum au fost regimurile fasciste şi naziste, care se voiau tipuri noi de societate, sau societatea socialistă, pregătitoare a instaurării pe tot globul pământesc a „comunismului atotbiruitor”. Experimentul marxist-leninist însă a eşuat lamentabil până şi în statul care l-a adus pe lume – Uniunea Sovietică. Fiecare societate care a marcat evoluţia Umanităţii era / este firesc să-şi desfăşoare existenţa exact ca şi aceea a celui ce a făurit-o şi care va făuri societăţi, cât va fi planeta Pământ în Univers, omul. Adică, se naşte, trăieşte, moare ca urmare a unor ancrasări inerent acumulate, durata existenţei depinzând de inteligenţa şi abilitatea cu care leadership-urile politice şi economico-financiare gestionează soarta naţiunilor, amânând inevitabilul deznodământ. După care urmează, tot inerent, altfel de societate. Iar când acumularea ancrasărilor anchilozează dramatic vechea societate, leadership-ul nu mai este capabil să le rupă, este depăşit şi ia măsuri incoerente iliberale pentru moment, şi care, apoi, devin antipopulare. Urmare: se produc revolte / revoluţii ale maselor şi establishment-ul se prăbuşeşte. Într-o asemenea stare de colapsare se află acum societatea capitalistă, căreia i se mai spune eufemistic, pentru a i se ascunde racilele, democratică sau „democraţia lumii libere”, faţă de perfect tautologica „democraţie populară”, anvelopă politico-ideologică a defunctei „societăţi socialiste”. Dar, indiferent în ce fel de anvelope sunt ambalate societăţile, reiterez, nu pot evita ancrasările. Şi, conform teoriei negării negaţiei – cheie filosofică a decriptării sensului evolutiv al Umanităţii – premisele societăţii viitoare se coc în societatea anterioară din contradicţiile / lupta dintre conservatorism şi neoprogresismul nuclear în spiritul triadei hegeliene: teză-antitezăsinteză. Şi în această confruntare există un moment critic pe care-l putem numi „şocul de transfer” şi care produce schimbarea de „paradigmă complexă” (economică, tehnologică, socială, morală, culturală) a lumii. Şi chiar geopolitică. Acest şoc de transfer, care excedează vechiul establishment politic, mai ales tranzientele decizii ale leadership- ului acestuia, produce, pentru un timp, o aparentă „mişcare browniană” apocaliptică, după care, stabilizându-se, lumea Omului va arăta altfel. Acum ne aflăm în momentul unui astfel de şoc de transfer. Deocamdată, Europa este pe baricade. Vor urma şi celelalte continente. Statele care nu vor fi capabile să îl suporte, vor deveni amintiri. Mă întreb, deloc retoric, dacă România va fi în stare să suporte acest şoc de transfer. Atenţie mărită! Vuietul schimbării revoluţionare a Umanităţii deja ne cuprinde. Căci, o Judecată de Apoi va fi.