31.03.2023 00:20

Europa e un vulcan nuclear

Europa e un vulcan nuclear
Galerie foto

Titlul acestui editorial nu este doar o figură de stil, el reflectă o realitate care poate arunca Europa în aer. Între revolta îndreptățită și manevrele oculte, de astă dată cele două stări de lucruri se întâlnesc combustiv în aceeași vâlvătaie. Este clar că guvernanța neoliberală a eșuat, că cerințele izvorâte din numeroase nemulțumiri sociale depășesc capacitatea unor guverne de a le satisface, fie că nu sunt în stare s-o facă, fie că, din anumite motive, nu vor să le satisfacă.

Și iată că revolta, izbucnită asemenea unui vulcan nuclear, a cuprins cu lava sa țări la care noi, românii, ne-am uitat întotdeauna ca la niște modele demne de a fi urmate ca să ne fie și nouă bine, chiar mitizându-le „democrațiile consolidate”, cum ar fi de-alde Franța. O, da, mai ales Franța, „sora noastră mai mare e gintă latină”, Germania – „motorul Europei” care, între timp s-a cam gripat -, Italia, Spania…

Unii revoltați, și sunt milioane, cer salarii mai mari, îndestulătoare pentru a fi asigurat „coșul zilnic”,  alții nu vor ca AI (inteligența artificială) să le ia locul în „câmpul muncii”, iar francezii, cuprinși de o fioroasă „mânie proletară”, non monsieur president Macron, nu vrem să crească, nici măcar cu doi ani vârsta de pensionare. Dar asta să fie cu adevărat detonatorul exploziei nucleare a vulcanului franțuzesc? Și de ce să dai foc primăriilor, până și celui mai celebru muzeu al planetei, Luvru, incediind și, de asemenea, cel mai faimos bulevard al Parisului și Europei, Champs Elysees? De mai multe zile, da, Parisul arde.

Și ceva îmi șoptește că, cineva – de ce nu, Moscova? – dorește această incendiere, nu numai a Hexagonului, dar și a UE pentru că este de partea Ucrainei într-un război declanșat de egoismul dement al unui țar egocentru cu ifose de stăpân al unui mare imperiu, unul eșuat în 1991. Vârându-și coada drăcească în revolte îndreptățite – mai mult sau mai puțin -, Kremlinul putinist este gata să tragă în groapa în care va fi să cadă un întreg continent.

În fond, lumea se schimbă. Este firesc. Dar depinde cum se schimbă. Și cum vor unii s-o schimbe. Nu m-ar mira, și nu numai pe mine ar fi să mă mire, dacă într-o zi o să auzim din nou îndemnul internaționalist „Sculați voi, oropsiți ai vieții!”. Este a se lua aminte în ce sens. Vulcanul nuclear al revoltei umanității abia a început să erupă.

 

 

George Coandă