16.05.2024 00:15

Elevi în focurile Evaluării Naționale

Elevi în focurile Evaluării Naționale
Galerie foto

Elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a din județul Dâmbovița se află în plin proces de evaluare națională. Începând cu data de 13 mai și până pe 29 mai, aceștia vor susține probele care îi vor testa în diverse domenii.

Calendarul evaluărilor este structurat astfel:

Pentru clasa a II-a, probele au început pe 13 mai cu evaluarea competențelor în Limba și comunicare – scris, urmată de proba de citit în limba română și limba maternă pentru minoritățile naționale. Joi, 16 mai, elevii se vor confrunta cu proba la Matematică și Științe ale naturii. Clasa a IV-a va susține evaluarea pe 21 mai la Limba română, pe 22 mai la Matematică și pe 23 mai la Limba maternă.

Pentru clasa a VI-a, evaluarea începe pe 28 mai cu Limbă și comunicare, urmată de Matematică și Științe ale naturii pe 29 mai. Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație și au un nivel mediu de dificultate, similar evaluărilor internaționale. Un aspect nou este folosirea unei aplicații digitale pentru colectarea datelor, care va facilita procesul și va oferi acces rapid și flexibil la rezultatele evaluării.

Este important de menționat că rezultatele individuale obținute nu vor fi făcute publice și nu vor fi înregistrate în catalogul clasei, contribuind astfel la reducerea presiunii asupra elevilor.

 

 

Ștefan Khalil