06.02.2020 00:19

"Efectul BREXIT" asupra României (III)


Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Nu cred că, pentru a rezolva problema, BREXIT-ul este cea mai înțeleaptăsoluție. Oricum, este un bun prilej de a redeschide discuția. Iar pentru România este chiar – mai mult decât oricând – un foarte bun prilej de a-și defini și afirma identitar, cu demnitate, condiția de stat unitar național în concertul de pe scena politică a Terrei, și în mod deosebit, în cel executat pe scena UE. Regatul Unit și al Irlandei de Nord, așadar, a părăsit, după 47 de ani de conviețuire comunitară, UE. Pe 31 ianuarie 2020, la ora 24 (a Bruxellesului) „Union Jack” a fost coborât de pe catargele din fața sediilor Consiliului și a Parlamentului European. Celebrul Big Bang din turnul de la Westminster Palace a rămas mut, chiar dacă momentul a fost istoric. Să fi fost ca o prevestire? Un lung oftat a străbătut Europa. Bref: o Cutie a Pandorei a fost deschisă. Europa și lumea, of course, nu vor mai fi ce-au fost până la acea clipă. Între UK și „bătrânul continent” de-a lungul Canalului Mânecii, a căzut o “cortină de ceață”. Engleza, însă, va fi vorbită oriunde pe planetă. Este lingua franca a lumii postmoderne până când îi va lua locul... mandarina de la Beijing.