21.08.2017 00:17

Economia subterană lovește în traiul zilei

Economia subterană lovește în traiul zilei
Galerie foto

VIRGIL VOINESCU


Aplicarea prevederilor Legii unice de salarizare în sistemul bugetar a mai dat speranțe unei părți dintre angajații din administrația publică locală dâmbovițeană. Vicepreședintele Sindicatului Administrație Publică Locală „Forța Legii” Dâmbovița, Emil Pleșa, ne-a spus că este un început bun pentru salariații din sistem, dar există și o doză de îngrijorare în sensul că poate interveni și o creștere a costului vieții care poate veni pe fondul unei căderi în sistemul privat și prin aplicarea de corecții de fiscalitate.

„Dacă sar menține fiscalitatea actuală, adică să nu se mai modifice taxe, accize, creșteri de prețuri la gaze, energie electrică și combustibili cu repercutări în lanț, românul care lucrează în domeniul bugetar ar face față mai ușor costurilor zilnice. Așa este o îngrijorare. Am constatat că în ultimul timp chiar s-au produs unele scumpiri la produse. Singurele care s-au mai ieftinit au fost ouăle. În concluzie, dacă ar rămâne piața în stadiul actual, fără să crească taxele și prețurile, consider că ne-am descurca mai bine. Ar fi mai bine pentru cei care au intrat în această lege cu majorări adevărate, undeva la 25%- 30% unde s-a putut”, a declarat viceliderul de sindicat Emil Pleșa, care a amintit că au existat și cazuri în care nu s-au putut majora salariile sau au fost crescute simbolic mai mult.

“În stadiul actual, piața s-ar descurca mai bine”

„Aceasta pentru că anvelopa salarială a unității administrativ teritoriale nu a putut susține și cunosc situații în peste 60% din primăriile județului. Rezumând aspectul, dacă s-ar rămâne la stadiul actual ar fi benefic. Întradevăr acum se regăsește în coșul zilnic la majoritatea bugetarilor. Problema este că sistemul privat este undeva în urmă și, pe undeva trage înapoi. Există acolo economie subterană. Un angajat în unele cazuri are contract de 2000 de lei, dar primește salariu pe patru ore, undeva la numai 600 de lei. Aici este nevoie de verificat. Sunt și cazuri când dau 1450 lei, minim pe economie, se plătesc taxele la această sumă, dar în fond salariatul primește 3000 de lei. Problema pentru salariat va apărea la pensionare. Adevărul este că motorul economiei este privatul. Dar sunt multe lacune în special la micii intreprinzători. Ies din calcul întreprinderile gigant. La cei mici, la final de an raportează profit de 1% sau meg pe zero profit dar încontinuare funcționează”, a mai spus Emil Pleșa, cu precizarea că nimeni nu se întreabă cum este posibil. „De ce? Doar de dragul de a da la cinci, zece, sau câți lucrători are, un loc de muncă și să se numească el patron. Aici trebuie văzut și găsite măsuri. În cazul celor de la buget, funcționarii au responsabilități și asupra lor, în orice domeniu de activitate dintr-o primărie, se abate zilnic ochiul DNA și al ANI. În concluzie este nevoie de legi care să corecteze toate aceste anomalii create în timp”, a conchis viceliderul sindical, Emil Pleșa.