18.08.2015 00:19

Eba, cu bodyguarzi la biberoane

Eba, cu bodyguarzi la biberoane
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU


Ei hai, că asta a întrecut deja orice limită! Tocmai ce am aflat că Elena Băsescu s-a dotat pentru vacanța din Turcia cu „mai mulți bodyguarzi”. Nu ne spune presa tabloidă câți, dar când zice că-s mai mulți, nu cred că greșesc dacă înțeleg că nu-s doar doi.

Deși, să mă ierte Dumnezeu, și doi bodyguarzi să fi avut, tot mi se pare că fiica fostului președinte al României, ea însăși fost europarlamentar, ne dă o probă de un tupeu greu de suportat. Să pretinzi, cu aerul matern cel mai natural, că ai nevoie de pază și protecție ca să-ți care bodyguarzii până și… biberoanele în vacanță pe litoralul turcesc, când tu ești fiica celui care a tăiat salariile a milioane de români și indemnizațiile pentru mame, este de-un cinism provocator și iresponsabil.

Mi-este foarte clar că pentru familia Băsescu, chiar nu contează dramele a milioane de familii din România în care politica de austeritate a regimului PDL a adus sărăcie extremă. Cu toate consecințele ei: foamete, boli, analfabetism, familii destrămate, disperare… Chiar și românii care au un statut social un pic mai răsărit își numără de trei ori banii din portofel înainte să hotărască dacă-și pot duce copiii câteva zile la mare. La polul opus, o gașcă de îmbogățiți peste noapte din politică se afișează în cele mai scumpe stațiuni și hoteluri de pe riviere străine, plătind pentru o noapte de cazare cât 3 salarii ale unui medic rezident din România, ori ale unui profesor.

Pe de altă parte, mă întreb de ce le trebuie Elenei Băsescu, soțului ei și celor doi copii atâția bodyguarzi în vacanță? Nu credeți că subiectul ar merita o dezbatere publică? Știți de ce? Pentru că acești oameni și familiile lor au fost racordați numai la bugetul statului. Așadar, n-ar fi lipsit de importanță să știm câți bani plătesc pentru bodyguarzii care sunt folosiți și pe post de bone și cărăuși de biberoane pentru nepoții fostului președinte Traian Băsescu. Chiar vă rog să vă imaginați scena, când în aeroportul Otopeni au apărut Eba, Sida și cei doi copii ai lor împreună cu o liotă de bodyguarzi, plătiți, repet, ca să le asigure pază și protecție. Față de cine își păzește Eba familia atât de ostentativ? Și cu ce costuri? Gândiți-vă ce înseamnă să cazezi, să hrănești, să transporți atâția bodyguarzi câteva zile în Antalya, pe litoralul turcesc… Eu zic că presupune un efort financiar foarte mare. Ar fi util să știe opinia publică de la ce firmă de pază și protecție sunt bodyguarzii care cară biberoanele pentru nepoții fostului președinte Băsescu.

O investigație jurnalistică serioasă ar putea scoate la iveală și ce contracte a avut și are firma respectivă cu statul. În plus, Eba să publice în presă, pe facebook, unde-o vrea, factura și chitanța pentru plata bodyguarzilor. Că tot a anunțat că vrea să revină pe marea scenă politică. Adică înapoi la banii publici, pe cai mari. Am văzut că și taică-su a început să ia târgurile și oboarele la pas, tot flancat de bodyguarzi (plătiți sigur din bani publici!), ca și cum aceștia l-ar putea păzi și de huiduielile românilor. Cu banii cheltuiți pentru asemenea măsuri exagerate de pază și protecție, familia Băsescu s-ar fi cuvenit să facă un gest creștinesc pentru câțiva zeci de copii săraci, care n-au văzut în viața lor Marea Neagră și să-i trimită în tabără pe litoralul românesc.

Dar acești indivizi nu mi-au părut niciodată preocupați să facă gesturi umane, deși politica lor de austeritate le-a oferit prea numeroase ocazii să dea dovadă de omenie și de generozitate, la câți bani publici le-au intrat în conturi, cu paza și protecția instituțiilor statului.

www.alinamavrodin.ro