18.04.2014 08:09

E Vinerea Mare, să ne bucurăm de fotbal!

E Vinerea Mare, să ne bucurăm de fotbal!
Galerie foto

COSTIN MIHAI


 

În Vinerea Mare vom merge și la fotbal, pentru că astăzi după-amiază este programată o nouă etapă la Liga a III-a. Chiar dacă liderul Chindia va juca acasă, cu incomoda FC Zagon, microbiștii locali par mai interesați de meciul orgoliilor de la Șotânga, dintre FCM Târgoviște și Urban Titu, două echipe în suferință, care luptă să evite retrogradarea.

 

Să sperăm într-un derby local liniștit, dar și într-o victorie a Chindiei, pentru a promova în Liga a II-a. Între timp, a mai dispărut o echipă din Seria a 6-a, FCM Câmpina, însă Ghiorghi Zotic anunță că și Fortuna e pe cale de dispariție.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Patronul grupării de la Șotânga ne delectează în ultima perioadă cu declarații savuroase, mai ales că este un mare fan al echipei lui Radu Călin.

“Eu tot nu înțeleg cum a pierdut Fortuna la Chindia! Ceva a fost la mijloc, îmi scapă mie!”.

În ultima perioadă, norocul celor de la Șotânga sau Titu este că adversarii se retrag din campionat ori sunt penalizați, altfel ar fi jucat acum la Perșinari și Gura Șuții.

 

Să închei salutând calificarea echipei de baschet CSM Târgoviște în finală, după o nouă victorie cu Alba Iulia. Era și cazul, ținând cont că bugetul de anul trecut a fost de 90 de miliarde, iar acum este de 45 doar până la vară. Un calcul simplu arată că la clubul condus de Ciprian Iugulescu se cheltuiesc zilnic 250 de milioane. Am scris corect, ZILNIC, 250 DE MILIOANE!

 

Cam un miliard la patru zile consumă CSM Târgoviște din bani publici. Așa spun cifrele, dar să o lăsăm pe dincolo de Paște. E Vinerea Mare, să ne bucurăm de ea! Chiar și prin fotbal.