18.05.2023 00:11

E nevoie de o schimbare

E nevoie de o schimbare
Galerie foto

Indiferent de ceea ce se întâmplă în ultima etapă cu FC Voluntari sau la un eventual baraj de menținere/promovare în prima ligă, este tot mai evident faptul că la Chindia este nevoie de o schimbare. Echipa târgovișteană a părut și în acest sezon depășită de importanța competiției în care activează, greșelile făcute sezoanele trecute repetându-se și în această stagiune.

Dacă vorbim de schimbare, nu înseamnă neapărat că cineva trebuie să plece, ci că toți cei din cadrul să își adapteze modul de lucru și strategia la vremurile în care trăim. Mi se pare incredibil faptul că, într-o perioadă extrem de importantă a sezonului, nu s-a discutat sau nu s-a ajuns la o înțelegere pentru prelungirea contractelor, cu o parte din jucătorii care au dus greul în acest an.

Este clar că fotbaliștii respectivi nu au mai dat totul pe teren în aceste ultime jocuri, iar pe de-o parte sunt de înțeles. Fiecare jucător se gândește la binele lui și al familiei pe care o are. Dacă cineva a semnat cu o altă formație, este logic să nu își asume prea multe riscuri pentru a nu risca o accidentare. Este o greșeală uriașă din partea conducerii, iar faptul că nu oferă continuitate jucătorilor importanți din lot demonstrează că nu există o strategie sănătoasă la Chindia, care să garanteze stabilitate și să îi permită formației dâmbovițene să spere la mai mult.

O astfel de gândire este păguboasă și nu poate atrage decât retrogradarea echipei, pentru că nu poți avea noroc la infinit. Tragic ar fi ca acest lucru să se întâmple chiar la finalul  meciului cu FC Voluntari, primul organizat la Târgoviște după patru ani. Sunt tot mai multe voci care îl critică pe președintele Marcel Ghergu, atât din rândul specialiștilor, cât și al suporterilor.

Acesta nu a ieșit în spațiul public să se apere, nu a oferit prea multe informații despre ceea ce se petrece în cadrul clubului pe care îl conduce și despre cauzele care au dus-o pe Chindia în zona roșie a clasamentului. Să sperăm că meciul cu FC Voluntari se va încheia cu un rezultat pozitiv pentru formația târgovișteană, altfel lucrurile vor fi și mai agitate în jurul clubului condus de Marcel Ghergu.

E nevoie de o schimbare de atitudine și de strategie din partea tuturor persoanelor implicate în acest proiect. Dacă lucrurile vor continua așa, chit că Chindia se salvează și de această dată, retrogradarea nu va mai putea fi evitată prea mult.

 

 

Cosmin Sava