07.10.2014 12:36

După multe piedici, finanțare pentru două proiecte educaționale

După multe piedici, finanțare pentru două proiecte educaționale
Galerie foto

❚ Cele două contracte au câștigat finanțare nerambursabilă europeană pe POR și au fost depuse în cel de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie ❚ Proiectul de la Moreni privește modernizarea sălii de sport și are o valoare de peste 4 milioane lei, iar cel de la Cojasca înseamnă mai mult de 1 milion de lei pentru extinderea școlii din Fântânele ❚ Ambele proiecte au demarat în urmă cu 6 ani prin Ministerul Educației și ambele au fost abandonate din diverse motive, din fericire rezolvate între timp

ANA MARIA POPESCU

 


 

Ieri, în Sala Mare a Consiliului Județean Dâmbovița, în prezența președintelui CJD și a presei locale, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia și primarii localităților Moreni și Cojasca au semnat două noi contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR) pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale. Cele două contracte pentru care municipiul Moreni și comuna Cojasca au câștigat finanțare nerambursabilă europeană au fost depuse în cel de-al doilea apel de selecție, deschis în luna martie.

Peste o mie de elevi dâmbovițeni, beneficiari ai proiectelor

Proiectul de la Moreni privește modernizarea sălii de sport cu 300 de locuri la Liceul Tehnologic Petrol și are o valoare totală de 4.851.745,24 lei. Contractul de finanțare vizează îmbunătățirea calității procesului educațional și creșterea gradului de confort pentru cei 750 de elevi de la această instituție. În ceea ce privește proiectul de la Cojasca, el privește extinderea școlii din Fântânele și are o valoare totală de 1.285.248,81 lei.Vor fi construite săli de clasă, cancelarie, grupuri sanitare, astfel încât cei peste 360 de elevi de etnie rromă din învățământul primar și gimnazial să aibă acces la un învățământ de calitate.

Liviu Mușat: „Semnăm și ultimele două contracte din a doua licitație de proiecte”

Liviu Mușat, directorul ADR Sud- Muntenia, a declarat: „Astăzi (n.r. ieri) semnăm și ultimele două contracte din a doua licitație de proiecte din cadrul POR pe domeniul de intervenție 3.4., infrastructură educațională, din județul Dâmbovița. Județul a terminat de contractat proiectele depuse. Este atât meritul edililor din localitățile care au depus proiectele, însă nu trebuie să uităm nici contribuția și meritul dlui președinte Adrian Țuțuianu, care îi pistonează atât pe cei din localitate, cât și pe colegii din minister și de la Agenție. Proiectele vor contribui la îmbunătățirea actului de învățământ. Sunt convins că vor fi finalizate în termenul prevăzut, că firmele de construcții așteaptă cu interes aceste vești bune și că vom primi imediat cereri de rambursare, cereri de plată de la cele două proiecte pentru a urni lucrările”.

Lungul drum al proiectelor

Și primarii celor două localități beneficiare au ținut câte un scurt discurs. Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, a precizat: „Este vorba de un proiect început în 2008 (prin Ministerul Educației), la care s-a lucrat până în 2010 și abandonat. La construirea sălii de sport am întâmpinat câteva dificultăți, terenul pe care era amplasată clădirea era al OMV Petrom. Acestea au fost motivele pentru care am prins aproape ultimul tren. Sala de sport este așteptată de mult timp pentru că este un liceu cu program sportiv”. Totodată, primarul comunei Cojasca, Victor Gheorghe, a menționat: „Am început proiectul în 2008, prin Ministerul Educației. A fost singura școală din județ unde s-a învățat în trei schimburi, doar așa puteam face față numărului mare de elevi. Am oprit proiectul în 2010 deoarece nu am mai avut alocări. Este de un interes mare pentru populație pentru că am un număr foarte mare de copii și la această școală pot să rezolv situația cadrelor didactice care lucrau în trei schimburi. Sper să inaugurăm obiectivul la anul”.