23.10.2014 00:11

Dumitru Iliescu, fostul șef al SPP, va fi adus cu mandat la DNA

Dumitru Iliescu, fostul șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), va fi adus cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din București, el aflându-se în custodia procurorilor, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Dumitru Iliescu este acuzat în dosarul în care sunt urmăriți penal parlamentarii PSD Viorel Hrebenciuc și Dan Șova.

El este urmărit penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și cumpărare de influență.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița