08.03.2024 00:16

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți
Galerie foto

Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne spune că Unul-Născut, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, va veni iarăși pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit și umil, ci cu slavă multă și cu mare strălucire dumnezeiască. Și va veni, nu ca să mântuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toți oamenii, pe cei vii și pe cei morți; să dea celor care au făcut cele bune Împărăția cea veșnică, iar celor care au făcut cele rele, osânda cea veșnică.

A doua venire întru slavă a Domnului Hristos este o învățătură fundamentală a religiei creștine. Ea a fost anunțată în nenumărate rânduri, în mod expres, de Mântuitorul, susținută cu aceeași tărie de Sfinții Apostoli și învățată de Biserică. Sfinții Părinți în sinodul de la Niceea (325) au sintetizat-o în articolul 7 din Simbolul Credinței: „Și iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții a căruia împărăție nu va avea sfârșit”. Ea face parte dintre învățăturile eshatologice ale creștinismului. Ele sunt foarte importante pentru viața Bisericii și a fiecărui creștin, căci se referă la destinul tuturor credincioșilor.

Predica Mântuitorului cuprinde multe referințe la parusia Sa și la starea desăvârșită și slăvită a credincioșilor în împărăția Sa eternă și ea va avea rostul de a menține pe toți atașați de învățătura Sa și cu o vie speranță în îndeplinirea ei: (Matei 26, 27-28; 10, 23; Luca 2, 29).

Timpul când se va îndeplini aceasta, adică epoca, ziua sau ora este necunoscută, ca și Parusia de care este strâns legată. Ea va fi universală, va cuprinde pe toți oamenii care au trăit pe acest pământ, din toate timpurile și din toate locurile, indiferent de neam, religie, de cultură, de vârstă sau de stare socială. Mântuitorul Hristos ca Judecător va fi înconjurat de îngeri, ca executori ai voinței Sale și ca martori „când va veni Fiul Omului întru slava Sa însoțit de sfinții Săi îngeri” (Matei 25, 31). Sfinții Apostoli și sfinții în general vor fi în apropierea Marelui Judecător, în liniște și cu conștiința împăcată, știind că ei vor fi răsplătiți pentru viața lor pământească virtuoasă.

 

Pr. Voinea Ion, Parohia „Răzvadul de Sus”, comuna Răzvad, Protoieria Târgoviște Nord