07.04.2021 00:15

Drumul de acces spre Mall, în șantier

Drumul de acces spre Mall, în șantier
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


La această oră, în municipiul Târgoviște se lucrează intens pe șantierul de pe strada Neagoe Basarab, proiect implementat de administrația publică locală pentru decongestionarea traficului din Aleea Trandafirilor, Cartierul CFR și Bulevadul I.C Brătianu. Odată cu lărgirea la patru benzi a străzii Neagoe Basarab, accesul către zona mall-ului comercial va fi mult mai simplu. Primarul Daniel Cristian Stan, însoțit de colegii săi din conducerea Primăriei, a mai anunțat că se va mai construi și un drum de legătură între Aleea Trandafirilor și Cartierul CFR. Totodată, în cadrul aceluiași proiect, va fi construită o pistă pentru biciclete, vor fi amenajate câteva zeci de locuri de parcare și un mini părculeț. Astfel, zona respectivă va fi complet schimbată la finalul investiției demarate de administrația publică locală târgovișteană. Edilul Daniel Cristian Stan a mai precizat faptul că va fi construit și un drum care va trecere prin incinta UPET, iar în acest fel, Bulevardul Independenței și Bulevardul I.C Brătianu vor fi legate. Totuși, potrivit primarului municipiului Târgoviște, anul acesta nu pot începe procedurile de expropiere pentru acest drum, drept pentru care, în 2021 va fi realizat doar lărgirea pe patru benzii a străzii Neagoe Basarab, după care, anul viitor ar putea începe și procedurile de expropiere pentru realizarea drumului de la UPET. „Ne aflăm pe strada Neagoe Basarab din municipiul Târgoviște, aici unde administrația locală târgovișteană implementează un proiect de lărgire pe 4 benzi a acestei artere rutiere.De asemenea, se va face o stradă de acces exact în zona aceasta, dinspre Cartierul Aleea Trandafirilor spre Cartierul CFR, pentru a mai decongestiona puțin traficul în Aleea Trandafirilor și a avea acces direct spre Cartierul CFR, către zona UM Gară, zona Mall. De asemenea, pe partea dreaptă va fi o pistă de biciclete, de fapt un mic părculeț, vor fi plantați și foarte mulți arbori, vor fi câteva băncuțe și întreaga zonă se va schimba radical. Totodată, vom crea și câteva zeci de locuri de parcare în această zonă pentru că locuitorii de aici ne-au solicita acest lucru și încercăm să adaptăm proiectul astfel încât să asigurăm și o comunicare pe drum cu 4 benzi dinspre mall către I.C. Brătianu și, de asemenea, să oferim și locuitorilor din zonă confortul de a avea locuri de parcare. Acest proiect este numai o primă parte a proiectului mai amplu pe care noi îl avem în derulare și anume crearea unui drum prin incinta UPET care să lege Bulevardul Independenței de Bulevardul I.C. Brătianu și apoi de zona mall. Din păcate anul acesta nu cred că vom reuși să ne ocupăm de expropriere… Vreau să spun că și terasamentul fostei căi ferate a UPET a fost obținută de administrația publică târgovișteană prin expropriere și așa vrem să facem și cu o arteră direct dinspre Bulevardul Independenței către Bulevardul Regele Ferdinand. Proiect de lărgire la 4 benzi la care se lucrează în prezent se va finaliza anul acesta. Este un proiect de care zona aceasta avea nevoie, mai ales că vom mai scoate puțin traficul din Aleea Trandafirilor și, de asemenea, Bulevardul I.C. Brătianu va fi mai lejer, în contextul în care de aici se poate ajunge direct la zona mall, Bulevardul Regele Ferdinand și cu ieșire direct pe centura municipiului Târgoviște, iar după ce vom reuși să implementăm și proiectul cu accesul prin incinta UPET, cred că lucrurile vor arăta și mai bine din punct de vedere al cotelor de trafic în zonele sensibile din municipiul Târgoviște” , a precizat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. Președintele CJD, Corneliu Ștefan, pregătește o surpriză pentru consilierii PNL și Pro România la ședința ordinară de consiliu din această lună Prezent la evenimentul de ieri de la șantierul în lucru ce vizează lărgirea la patru benzi a străzii Neagoe Basarab, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a amintit și despre incidentul care a avut loc la începutul acestei săptămâni, la ședința extraordinară CJD, când aleșii județeni ai PNL și Pro România au respins prin votul lor sprijinul financiar pentru centura ocolitoare a municipiului Târgoviște.„Așa cum vedem, în Târgoviște, lucrurile bune continuă și nu vreau să fac abstracție de ceea ce s-a întâmplat ieri în plenul Consiliul Județean Dâmbovița, când, în afară de consilierii PSD, consilierii au votat ÎMPOTRIVA proiectului de hotărâre pe care l-am propus ieri în ședința extraordinară a Consiliului Județean prin care am decis să alocăm cea mai mare sumă din istoria CJD pentru a sprijini un proiect de infrastructură rutieră a municipiului Târgoviște. Vreau să le dau o veste proastă celor din PNL și Pro România și o veste bună târgoviștenilor, la ședința ordinară de luna aceasta voi pune primul punct pe Ordinea de zi acest proiect de hotărâre și cu siguranță o să treacă la vor și vom sprijini municipalitatea târgovișteană în proiectele de infrastructură rutieră așa cum am promis primarului municipiului Târgoviște și târgoviștenilor. Prin această sumă de 9 milioane lei vom închide Lotul I din punct de vedere financiar, dar și stadiu fizic, acest proiect, un proiect important, un proiect pe care târgoviștenii îl așteaptă de cel puțin 15 ani”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan. Acesta a mai venit cu o veste bună, pentru târgovișteni în special, afirmând că în câteva zile va fi finalizat studiul de prefezabilitate pentru inelul doi al centurii Târgoviștei, urmând ca documentația pentru acest proiect să ajungă în curând la Ministerul Transportului, după care vor fi demarate lucrările investiție. ,,Le mai dau o veste bună târgoviștenilor, tot împreună cu primarul municipiului Târgoviște, săptămâna viitoare, vom lansa Inelul 2 de centură a municipiului Târgoviște, în câteva zile proiectantul va preda Consiliului Județean Dâmbovița Studiul de prefezabilitate și după ce mă voi consulta cu primarii de la Târgoviște, Ulmi, Dragodana, Mănești, Șotânga, Doicești, vom preda Studiul de prefezabilitate Ministerului Transporturilor pentru a încheia protocolul privind Proiectul Tehnic și pentru lucrarea propriu- zisă pentru Inelul 2 de centură”, a completat președintele CJD, Corneliu Ștefan. Nu în ultimul rând, primarul Daniel Cristian Stan a făcut câteva completări despre modul în care consilierii județeni au răspuns la proiectul de hotărâre privind suma care trebuia să fie alocată pentru municipiul Târgoviște, acuzându-i pe aceștia că nu reprezintă interesele cetățeanului așa cum au jurat la începutul mandatului că o vor face. „Se pare că unii chiar nu vor să se facă nimic în municipiul Târgoviște, ba mai mult decât atât, se și manifestă ca atare în ședințele forurilor deliberative, acolo unde sunt chemați să reprezinte cetățeanul și interesul cetățeanului. Consilierul județean depune următorul jurământ: «Jur să respect Constituția și legile țării și să fac tot ceea ce stă în puterea și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Dâmbovița ». Și târgoviștenii sunt tot locuitori ai județului Dâmbovița, dragi consilieri județeni care vați opus acestui sprijin. Nu este 40% din valoarea centurii, așa cum în mod eronat au spus unii, este 38,4% din valoarea unuia din cele 5 loturi ale centurii municipiului Târgoviște, ca să înțelegem despre ce este vorba. În rest, să le dea Dumnezeu sănătate și după suflet!”