17.01.2018 00:25

Drama unui monument istoric târgoviștean

Drama unui monument istoric târgoviștean
Galerie foto

❚ Casa Brătescu – Câmpeanu, de pe Calea Domnească, fostul restaurant „Casa Dâmbovițeană”, deși figurează pe lista oficială a monumentelor istorice, a devenit o paragină, ca urmare a unei incendieri pare-se premeditate ❚ Monument superb de artă arhitecturală barocă, cu influențe neoromânești, este acum adăpost pestilențial al unor „oameni ai străzii”, rănind chipul Târgoviștei exact în zona istorică cea mai importantă a urbei

GEORGE COANDĂ

 


 

S-ar putea crede că soarta unui monument istoric nu se pretează a fi subiect de editorial. Dar atunci când este vorba despre monumente, și așa nu prea multe – unele dispărând în timp – dintr-un oraș cu o relevanță istorică uriașă nu numai românească, ci și internațională, cum este cazul Târgoviștei, care-și dorește a fi cândva și „capitală europeană a culturii”, eu cred, cu toată convingerea, că se merită a fi discutate într-un editorial, ca să sară-n ochii factorilor oficiali îndrituiți cu păstrarea și protejarea „memoriei istorice” a locului, care depun mărturie că noi, românii, am fost pe aici și ne-am făurit istoria. ªi nu una oarecare, ci – este un indubitabil adevăr – europeană! Dar, din păcate, și o respun cu profundă tristețe – am promis că n-o să tac ori de câte ori va fi nevoie – multe dintre monumentele istorice de arhitectură ale Târgoviștei sunt lăsate, cu vizibilă iresponsabilitate, să se năruie. Să devină și ele alte „ruinuri ale Târgoviștei”. ªi acum, în mod deosebit, o să readuc în discuție cazul casei Brătescu – Câmpeanu, de la Calea Domnească. Fostă, până nu cu multă vreme în urmă, restaurantul „Casa Dâmbovițeană” (figurează, atenție, pe lista oficială a monumentelor istorice), actualmente aparținând S.C. MRT MAG S.A., monument superb de artă arhitecturală barocă, cu influențe neoromânești, a devenit, ca urmare a unei incendieri premeditate pare-se, o paragină, adăpost pestilențial al unor „oameni ai străzii”, rănind chipul Târgoviștei exact în zona istorică cea mai importantă a urbei. Proprietarul degeaba a fost amendat de Inspectoratul de Poliție Dâmbovița, a fost ca o frecție la un picior de lemn, că tot de indiferență este bântuit, pentru el neexistând de niciun fel respectarea obligatorie a Legii patrimoniului național. Adică nu asigură – această stare de indiferență fiind condamnabilă – protecția, conservarea și paza monumentului. Presa și-a făcut datoria, a semnalat drama. ªi dacă mai aduc la cunoștință că și Ministerul Culturii și Identității Naționale, pitindu-se în muțenie, suferă de aceeași gravă maladie la semnale trase, cum sunt cele lansate recent de Centrul de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu” al Universității “Valahia”, nu are atunci de ce să ne mai mire faptul că administrația de stat de la nivelurile municipiului Târgoviștei și județului Dâmbovița nu acționează ferm, aplicând legea. Sau, în caz de extremă urgență, ca în cel al fostului restaurant „Casa Dâmbovițeană”, să găsească alte soluții de bună seamă legale și operaționale de salvgardare a monumentului. Pe zi ce trece, „memoria istorică” a Târgoviștei este ucisă. A se privi ce s-a întâmplat cu „centrul vechi istoric” și se întâmplă în continuare. Dispare. Da, este ucis nu numai de indiferență, dar și de interese mercantile meschine. SOS-urile pe care le-am lansat de-a lungul timpului s-au risipit în vânt. Dacă această dramă va continua, nicicând Târgoviștea nu va putea fi capitală culturală europeană! Îi pasă cuiva? (N.B. Este lăudabilă acțiunea întreprinsă de Consiliul Județean Dâmbovița de reabilitare și restaurare a marelui ansamblui voievodal Curtea Domnească. Dar a nu se uita, Târgoviștea în întregul său este o impresionantă monumentalitate voievodală. Ca atare, nu trebuie uitate nici celelalte monumente!)