08.03.2021 00:07

Dragan Nesic, un sârb fain!

Dragan Nesic, un sârb fain!
Galerie foto

COSTIN MIHAI


Demiterea lui Dragan Nesic, după eșecul din Cupa României, cu Alba Blaj, a surprins probabil în mediile voleibalistice. Sârbul era, totuși, lider în campionat cu CSM Târgoviște, într-o egalitate perfectă cu Blaj, și poate că ar fi meritat să-și continue misiunea până la capăt. Poate, însă conducerea clubului nu mai acceptă eșecuri, fie și conjuncturale, iar teama de a rata un nou titlu a contat mai mult decât relația de prietenie cu Dragan.Ajuns, totuși, la mandatul cu numărul 4 la Târgoviște. Nu mă consider un specialist în volei, nu e sportul meu preferat, însă rămân un jurnalist cu ceva conexiuni, iar demiterea lui Nesic am prefațat- o după înfrângerea din cupă cu Blaj. Dragan e un sârb fain, umblat prin lume, care știe să-și lase loc de bună ziua. Genul care spune ce-ți place să auzi, transmite o stare pozitivă și produce o imagine bună. Altfel, nu aduna patru mandate la CSM Târgoviște. Numai că, pentru a rămâne aici, trebuie să fii tot timpul pe placul liderului ancestral din vestiar, și nu o să mai dau nume. Asta, ca să înțelegeți mai bine anumite decizii. Dragan e un tip de mare bun simț, nu va da niciodată din casă. Și nici nu este supărat pe vreun jurnalist din Târgoviște. Despre noul antrenor, Giovanni Caprara, nu știu mare lucru, însă am parcurs un CV generos, cu rezultate mari. Nu e o surpriză, la nivelul investițiilor, dar și al așteptărilor de la CSM. Eu îi doresc trofeul cu Târgoviște, încă din această primăvară.In bocca al lupo, Giovanni!