16.01.2023 00:17

Două proiecte importante pregătite pentru 2023

Două proiecte importante pregătite pentru 2023
Galerie foto

*Primarul Vasile Grădinaru a transmis recent că au fost depuse cererile de finanțare pe programul Anghel Saligny, care privește extinderea rețelei de canalizare și construirea rețelei de gaze naturale

 

În acest an, administrația publică locală din Raciu are o listă întreagă de proiecte, iar două dintre acestea sunt primordiale. Primarul Vasile Grădinaru a transmis recent că au fost depuse cererile de finanțare pe programul Anghel Saligny, care privește extinderea rețelei de canalizare și construirea rețelei de gaze naturale. În urma documentației pentru rețeaua de gaze naturale, aceasta va fi extinsă pe o suprafață de 400-500 de metri pentru a ajunge în toate cele trei sate, Șuța Seacă, Siliștea și Raciu.

În ceea ce privește rețeaua de canalizare, aceasta există deja, fiind racordați la această utilitate o parte dintre locuitorii comunei. Primarul Vasile Grădinaru a anunțat că una dintre țintele principale ale administrației locale este extinderea rețelei de canalizare. Acum, conducerea Primăriei așteaptă să primească sursele de finanțare pentru a putea demara lucrările propriu-zise ale investițiilor, care odată ce vor fi realizate, comuna Raciu va trece la un alt nivel, spune primarul Vasile Grădinaru. Acesta a oferit mai multe detalii despre proiectele de mare anvergură pe care le are în plan pentru perioada următoare.

„Pentru noi sunt foarte importante proiectele pe Anghel Saligny, atât pentru canalizare, cât și pentru rețeaua de gaze naturale. Cererile de finanțare au fost depuse, așteptăm repartizarea pentru ele. Momentan nu am primit nici un răspuns. Pentru rețeaua de canalizare, este vorba despre o extindere a rețelei, iar pentru rețeaua de gaze trebuie să începem de la 0 (zero) această investiție, nu avem deloc această utilitate în localitate”, a declarat primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru.

 

 

Ștefan Khalil