06.11.2019 00:09

Două jucătoare de la CSM Târgoviște merg la Jocurile Olimpice

Două jucătoare de la CSM Târgoviște merg la Jocurile Olimpice
Galerie foto

❚ Acest lucru a fost posibil datorită faptului că naționala României a ocupat locul 4 în clasamentul mondial al federațiilor naționale până la data de 31 octombrie 2019, întocmit de FIBA ❚ Celor două li se vor mai alătura Sonia Ursu și Gabriela Mărginean, acestea fiind cele patru jucătoare care vor reprezenta România în Japonia anul viitor, în perioada 25-29 iulie ❚ țara noastră a mai fost reprezentată o singură dată la întrecerile olimpice de baschet, în competiția masculină, în 1952, la Helsinki, acolo unde România a jucat doar două meciuri preliminare, cu Italia și Canada

 

COSMIN SAVA

 


 

Naționala de baschet feminin 3x3 a României a obținut calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc anul viitor. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că naționala a ocupat locul 4 în clasamentul mondial al federațiilor naționale până la data de 31 octombrie 2019, întocmit de FIBA. Din lotul național al României care a obținut calificarea fac parte și două jucătoare ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, Ancuța Stoenescu și Gabriela Irimia. Celor două li se vor mai alătura Sonia Ursu și Gabriela Mărginean, acestea fiind cele patru jucătoare care vor reprezenta România în Japonia anul viitor, în perioada 25-29 iulie.

Pe locul 2 în Europa

În situația întocmită pentru Europa, România stă și mai bine, ocupând poziția secundă. Doar patru naționale au obținut calificarea directă, iar celelalte patru locuri vor fi ocupate în urma unor turnee de calificare. În cadrul unei ceremonii organizate la Utsunomiya (Japonia), la care au participat președintele Hamane Niang și secretarul general Andreas Zagklis, Federația Internațională de Baschet a anunțat că Rusia, China, Mongolia și România au obținut calificarea la turneul olimpic feminin. țara noastră a mai fost reprezentată o singură dată la întrecerile olimpice de baschet, în competiția masculină, în 1952, la Helsinki, acolo unde România a jucat doar două meciuri preliminare, cu Italia și Canada.

Păun: „Sunt foarte mândru”

Președintele FRB s-a declarat extrem de mulțumit de calificarea României la Jocurile Olimpice. Acesta consideră că asistăm la un moment istoric pentru baschetul românesc.„Este una dintre cele mai frumoase zile ale baschetului românesc. Sunt foarte mândru de această reușită, care se datorează baschetului feminin românesc. Mulțumesc celor 1.000 de jucătoare care au participat în ultimul an la turnee, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ministerului Tineretului, colegilor din federație. Mă bucur că baschetul românesc se alătură lotului olimpic ce va reprezenta țara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. S-a încununat cu succes munca unei echipe. Fără ajutorul cluburilor, fără prestația jucătoarelor care ne-au reprezentat la turneele internaționale, fără Sport Arena Streetball, această calificare nu s-ar fi întâmplat. Sunt convins că la Tokyo vom avea o echipă competitivă”, a spus Horia Păun, președinte FR Baschet”, a transmis Horia Păun pentru gsp.ro.