13.06.2018 00:09

Două goluri pentru două decenii!

Două goluri pentru două decenii!
Galerie foto

VASILE NEAGU

 


 

2-0 este scorul care ar schimba fusul orar la Târgoviște, mutându- ne pe alt meridian, pentru o jumătate de noapte!... sau 1-0, dar cu câștig la loviturile de departajare, după 120 de minute. La celelalte variante nu are rost să ne gândim, deși nu pot fi scoase din calcul. Norocosul gol al lui Balaur (nici lui nu-i venea să creasdă că după ce a lovit din întâmplare mingea, aceasta a căpătat o traiectorie atât de norocoasă!) atârnă greu în talerul ilfovenilor. Este scorul acela periculos care te ține cu sabia deasupra capului, care te obligă să marchezi și iar să marchezi, dar să nu primești gol... Deși are valoarea și experiența ei, echipa din Voluntari se vede calr că mai are ceva (!) despre care ne-a amintit și câțiva suporteri ai ei, sâmbătă seara. Vom dezvălui multe lucruri după încheierea socotelilor!! Târgoviștea vibrează ca o lamelă de sub clapa unui pian, iar rezonanța ei se simte peste tot! Chindia și Voluntari sunt cuvintele pe care le auzi la orice colț de stradă, în baruri și cafenele, în școli, magazine și birouri. Nici numele jucătorilor de lângă Turn nu sunt ocolite, ci mai degrabă rostite cu patimă și chezășie! Peste tot se simte o combustie care a cuprins pe toată lumea, chiar și pe cei care nu au călcat vreodată pe stadion! Acest "comensualism" conține și un grad ridicat de optimism. Zvonul că Târgoviștea fotbalistică s-ar putea să facă o zonificare pe cel mai înalt platou al fotbalului românesc a devenit - pentru unii - deja un potou!! Și totuși, până atunci mai sunt - încă - cel puțin 90 de minute... hotărâtoare. De fapt, cele mai decisive jucate de echipa noastră de peste 20 de ani încoace. Returul acestui baraj seamănă cu o mărșăluire a unei oști spre vârful redutei! Uneori, steagul asaltatorilor nu a fluturat pe metereze! Sperăm din totul sufletul că în ceastă seară simbolul învingătorilor să fluture în vârful Turnului Chindiei! Un simbol roș-albastru pe care să scrie cu... galben PROMOVARE!!! Târgoviștea vibrează pentru fotbal! Este nevoie de două goluri pentru mărire, adică pentru glorie! Astăzi este ziua deznodământului. Ni-l dorim fericit!