06.08.2018 00:12

Documente și cărți rare, vânate de uitare

Documente și cărți rare, vânate de uitare
Galerie foto

*Este o adevărată „crimă” împotriva Patrimoniului Cultural Național din județul Dâmbovița să nu existe fonduri pentru asemenea piese muzeale inestimabile ca valoare istorică și cultural-artistică, acestea riscând să se piardă sau să fie înstrăinate

PETRE DRĂGUȚOIU


Documente cu date unicat, precum monografii olograf ale unor localități din județul Dâmbovița, precum Găești, Titu, Răcari, Mănești, Ocnița, Răzvad, Vârfuri, Bezdead, Lucieni etc., realizate sub coordonarea unor personalități istorice, precum prof. dr. Alexandru Vasilescu, și acoperind o parte importantă a județului, nu pot intra în colecțiile instituțiilor precum Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, din cauza lipsei fondurilor pentru achiziția unor astfel de piese valoroase.

Menționăm aici și cărți rare despre Târgoviște, precum cele ale fiului lui Ion Heliade Rădulescu, „Fabule”, cu semnătura cu cerneală violetă cu pană de gâscă, editată la anul 1883; „Oltenia Sub Austrieci”, din 1716-1739, teza de doctorat a autorului Alexandru Vasilescu, cu autograf etc.

Este o adevărată „crimă” împotriva Patrimoniului Cultural Național din județul Dâmbovița să nu existe fonduri pentru asemenea piese muzeale inestimabile ca valoare istorică și cultural-artistică, acestea riscând să se piardă sau să fie înstrăinate, așa cum a fost pierdută fosta clădire în care se afla, pe strada Justiției, Muzeul Tiparului și Cărții Vechi Românești, din sec. XVII-XVIII, unic în țară, cu toate că exista clauza de preemțiune de care Consiliul Județean Dâmbovița putea să beneficieze.

Menționăm că prelungirea zonei istorice și cultural-artistice de la Curtea Domnească, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Național al Poliției Române, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, clădirea fostului Muzeu al Tiparului și al Cărții Vechi Românești, cu depozitele Filialei Arhivelor Statului, constituie un proiect interesant,de care ar beneficia locuitorii fostei Capitale istorice a Țării Românești, precum și vizitatorii români și străini.