11.12.2014 00:19

DNA cu făraşul prin partide

Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU

Nu mai ştiu cine a zis, dar bine a zis, că de voie de nevoie, partidele trebuie să intre într-o curăţenie generală. Una cum nu s-a mai făcut şi cum nu s-a mai pomenit în ultimii 25 de ani. Şi chiar de-o fi DNA-ul pe post de făraş, ca să le scoată politica din cap unor gunoaie pitite sub preşul unor înalte funcţii publice, asta e. Bine era ca partidele să şi le azvârle singure, dar le e greu să dea cu măturoiu’, fiindcă riscă să scoată, odată cu gunoiu’, şi euroiu’ adunat în mormane sub preş.

Unii şi alţii zic că DNA-ul răspunde ba la o comandă politică, ba la alta, ba la toate, ba la niciuna. Aşa o fi, n-o fi aşa, că până la urmă şi DNA-ul este echipat cu oameni, şi nu cu roboţi anticorupţie; au şi procurorii simpatii şi antipatii, explicabile fie şi numai în raport cu ce-au votat şi ce-au căpătat de la clasa politică. Că şi asta aşa s-a specializat în a enerva pe toată lumea, încât se pare că nici magistraţii nu mai suportă să-i primească indicaţiile preţioase, de orice culoare ar fi ele.

Nu-i mai puţin adevărat că şi partidele au furnizat „marfă” cât cuprinde în instituţiile publice pentru organele abilitate, încât adesea mă întreb dacă nu cumva procurorii şi judecătorii lucrează în trei schimburi, şapte zile din şapte. Obligatoriu cu mascaţii la dispoziţie! De-au speriat nu doar infractoru’, ci şi poporu’! Altfel cum să-ţi explici că, fie zi, fie noapte, încarcă şi descarcă din dube, într-un ritm infernal, de la opinca locală până la vlădica din capitală, de nu mai ştii dacă ţara asta, scăpată revoluţionar de comunism, a avut în funcţii publice şi altceva decât infractori de drept comun.

Nu zic că ar fi neapărat ăsta adevărul, ci doar că aşa se vede administraţia publică după ce trece DNA-ul cu făraşu’ şi cu măturoiu’ prin birourile ei. Ţi-e şi groază să mai deschizi dimineaţa televizorul, fiindcă de la prima oră zăngăne înspăimântător cătuşele la uşile politicienilor, ori pe la cele ale neamurilor şi prietenilor apropiaţi ai acestora. E aproape imposibil să treacă o zi fără să afli că deputaţi, senatori, primari, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi, şefi de poliţie sau chiar înalţi magistraţi sunt săltaţi cu noaptea-n cap şi predaţi la DNA.

Pe de altă parte, percheziţiile prin birourile şi prin locuinţele acestora riscă, de la o vreme, să devină un fapt comun şi chiar foarte familiar printre cei care populează partidele politice care s-au învăţat cu scandalu’ ca ţiganu’ cu scânteia. Cum s-ar spune, nici breaking news-urile cu arestaţi nu mai sunt ce-au fost odată, dacă toată ziua bună ziua, din culcaren sculare, numai de-astea vezi la televizor. Ca să mă fac mai bine înţeleasă, zic că nu mai află românul ca pe-o ştire de senzaţie că „un parlamentar a fost arestat” sau „un primar a fost condamnat” sau „un preşedinte de consiliu judeţean a fost săltat” sau „un prefect a fost percheziţionat”, fiindcă în România nu mai avem de-a face cu un caz, sau cu câteva cazuri izolate, ci cu un fenomen de masă al arestărilor de toate felurile şi al condamnărilor la închisoare.

E clară treaba că nişte instituţii de forţă, dintre care DNA-ul îmi pare a fi cel mai vizibil de la o vreme, au devenit un fel de făraşe de mari proporţii, vârâte cu anasâna prin instituţii, prin firme şi prin vilele aleşilor neamului. Că în unele cazuri făraşele nu mai fac faţă şi-ar fi nevoie de nişte vindaje pentru a curăţa (i)fosele politicointerlope din ogrăzile unor grupări transpartinice, asta se ştie în popor. Şi nu de azi, de ieri! În fine, a făcut glorie zicerea aia celebră: „când moare un om e o tragedie, când mor 100 este statistică”.

Aşa mă bate gândul că a ajuns şi trânta cu corupţia în România, cea atât de nemăturată de gunoaie în ultimii ani, încât astea s-au adunat din tindă până în grindă. Adică arestarea unui înalt demnitar ori înalt funcţionar al statului român ar trebui să fie o tragedie şi o excepţie pentru partidul care şi l-a asumat şi apoi l-a propulsat în funcţie. În jalnicul nostru stat de drept, astfel de arestări au devenit o statistică despre care tot românul îşi bate zilnic gura, fluierând a pagubă după ce-a avut şi ce-a pierdut.

www.alinamavrodin.ro