01.07.2021 00:28

Dizolvarea COS Târgoviște și deschiderea procedurii falimentului

Dizolvarea COS Târgoviște și deschiderea procedurii falimentului
Galerie foto

❚ ,,CHIAR ȘI ÎN ACEST MOMENT STATUL POATE INTERVENI ȘI POATE SALVA ACEST COMBINAT.... dacă politicienii înțeleg că este în interesul României să nu piardă prin dezmembrare acest combinat metalurgic”, a mai semnalat, cu ultimele puteri, liderul sindical Nicolae Dragodănescu ❚ Șomajul tehnic, care a fost prelungit de mai multe ori în așteptarea preluării activelor productive de la COS Târgoviște de către statul român, prin Ministerul Economiei, în contul datoriilor, a expirat vineri, 19 februarie 2021, moment din care COST a încetat activitatea

 

VIOLETA STANCIU


Zi tristă pentru Târgoviște și pentru România! Președintele Sindicatului Valahia Târgoviște, Nicolae Dragodănescu a anunțat, pe pagina de facebook a sindicatului, că ieri, 30 iunie 2021, Tribunalul Dâmbovița a hotărât dizolvarea COS Târgoviște și deschiderea procedurii falimentului. ,,CHIAR ȘI ÎN ACEST MOMENT STATUL POATE INTERVENI ȘI POATE SALVA ACEST COMBINAT.... dacă politicienii înțeleg că este în interesul României să nu piardă prin dezmembrare aceasta combinat metalurgic! Vom reveni cu amănunte!’’, a punctat Nicolae Dragodănescu. COST a oprit definitiv activitatea după ce salariații Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște au fost băgați în șomaj începând de luni, 22 februarie 2021! Șomajul tehnic, care a fost prelungit de mai multe ori în așteptarea preluării activelor productive de la COS Târgoviște de către statul român, prin Ministerul Economiei, în contul datoriilor, a expirat vineri, 19 februarie 2021.