28.07.2014 00:24

"Distrugătorul" Predoiu din guvernele Boc


Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro


 

Sună într-un mare fel electoral să auzi ce declarație de război pregătește candidatul Predoiu la adresa candidatului Ponta. Deocamdată și-a aruncat buzduganul cu avertismente pe care Victor Ponta ar trebui să nu le minimalizeze.

 

De ce? Păi zic și eu așa, ca simplu votant pentru dreptate până la capăt, că declarațiile fostului Ministru al Justiției Independente din guvernele Boc-Băsescu, postate deocamdată pe pagina sa de Facebook, ar trebui citite și în contextul supermega-scandalurilor de corupție pe care nu le administrează prea bine actuala putere.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Sunt olecuță evazivă, știu asta, dar ia citiți măriile voastre ce-a zis, cu tupeu de dreapta, candidatul Predoiu, care se și vede instalat în fotoliul ocupat încă de fratele cumătrului lui Bercea Mondial. „În fine, Ponta a anunțat că a cedat baronilor corupți ai PSD și va candida.

 

Ponta a spus că cel mai dificil adversar ar fi fost Antonescu. Îi transmit că eu nu voi fi dificil, ci pur și simplu distrugător pentru el și clica din spatele lui. În următoarele luni, Ponta va avea de-a face cu mine într-un mod pe care nu-l va uita”, a aruncat mănușa Cătălin Predoiu, anunțând un duel electoral cu Victor Ponta care va marca istoria modernă și contemporană a României. Ceea ce, dacă stau strâmb și judec drept, ar putea anima lupta electorală care băltește pe malurile Dâmboviței.

 

Mai pe șleau, a devenit pur și simplu plictisitor, de se scorojesc ecranele televizoarelor, să-l vedem pe tătucul interlopilor combătând continuu din postura de candidat declarat pentru fotoliul de premier, prea sigur pe el după prezidențialele de anul ăsta. schimbe din când în când personajele în telenovela mioritico-electorală, ca să nu moară de plictiseală gospodinele votante, auzind o singură flașnetă.

 

Oricum, pe cei cât de cât informați i-a luat amocul de la atâtea acuzații de corupție cu corupții în funcții ca turnați pe veci într-un ghiveci politic. Fără sare și piper! Oleacă de condimente, domnilor candidați, vă rugăm frumos. Dar fără „arde-i iute” cu care ne-a usturat la mațe de 10 ani cel care promitea că va trage corupția în țeapă, și, când colo, a tras poporul român.

 

De-aia zic că n-ar fi rău să încercăm să fim ceva mai analitici cu „declarația de război” a candidatului Predoiu. În fond, omul strigă, sigur pe el, de pe baricada „dreptei” că el și nu altul va fi cel care va intra în finala prezidențială cu Victor Ponta. Eu risc și zic aici că dacă „dreapta” se va inspira din scenariul de acum 10 ani, atunci n-ar fi de mirare ca Iohannis să fie candidatul ei la prezidențiale doar până pe la începutul lunii octombrie.

 

Apoi, după niste sondaje, să ni se livreze la oră de maximă audiență o conferință de presă, eventual lacrimogenă, în care Iohannis predă ștafeta altui candidat al dreptei. Unuia care nu și-a înmulțit averile din meditații la fizică, ci din împărțirea dreptății „Justiției independente”. Unuia care are cele mai mari șanse să-l distrugă pe Victor Ponta. Cin’ să fie, cin’ să fie? Cătălin Predoiu deja clopoțește că el ar fi acela. Și că are și cu ce, și de ce, și pentru ce.

 

Dacă scenariul vă pare cunoscut, nu-i bai, că nici imaginația regizorilor nu e infinită. Și-apoi, dacă scenariul a avut succes în 2004 cu Stolojan și Băsescu în rolurile principale, de ce nu s-ar repeta, la nevoie, și cu alții după 10 ani? Depinde de ce vrea „dreapta” de la „stânga”. Dacă cele două își propun să se spele una pe alta și amândouă obrazul lui Traian Băsescu, este posibil să avem o campanie prezidențială în care atacurile „distrugătorilor” să fie în limitele coabitărilor.

www.alinamavrodin.ro