09.10.2019 00:19

Disperarea unei umilinţe

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

… a luat întruchiparea Monicăi Melencu, mama Luizei, victimă a „monstrului din Caracal”. Nu intru în amănuntele cazului care, de amar vreme, a revoltat şi în continuare, ţine în revoltă ţara. De fapt, despre „cazul Caracal”au curs şi curg, cum se zice, valuri de cerneală, şi ecranele televizoarelor sunt full de întoarcere pe toate feţele cazului, însă, până la această oră, totul este de o bizară futilitate. Este un caz în care justiţia patrieis-a făcut copios de râsul lumii şi încă se face. Dar nu de asta e vorba, ci de halucinantul mod în care tratează, crunt de inuman, familiile care şi-au pierdut copiii, pe Luiza şi Alexandra. Să urmăreşti de pildă pe mama şi bunicul Luizei, ca pe nişte infractori, să aplici Monicăi Melencu o amendă de 5000 de lei pentru că n-a vrut să i se recolteze, a doua oară, proba ADN (oare unde sunt primele probe?), femeia având pe bună dreptate unele suspiciuni, la Bucureşti un oarecare comisar Ciobanu purtându-se asemenea unui cioban năuc, dealtminteri familia fiind premeditat terorizată ca să nu se mai agite în aflarea adevărului, aminteşte perfect de un stat bananier condus de maimuţe. Acum, cu lacrimi în ochi şi, efectiv, urlându-şi durerea şi disperarea, cerând românilor s-o ajute să-şi achite stupida şi inumana amendă pe care i-a dat-o DIICOT (o procuratură ca şi DNA, de sorginte bolşevică, întru-munte inchizitorial inventat de o „clasă politică” năucă la ordinul imperiului colonialist UE), şi pe care nu este nimeni în stare s-o anuleze, ameninţând cu sinuciderea sub roţile vreunei maşini, avem deja imaginea unei Românii profund bolnave în care victimele sunt vânate de hăitaşii unei justiţii pentru care injustiţia este legea de căpătâi. Există şi persistă cu acuitate, în opinia publică românească, o bănuială cum că, şi justiţia, şi poliţia română se fac luntre şi punte să ascundă ceva, o reţea complexă, mafiotă, de proxenetism şi care ar fi devoalată, ar face să cadă multe capete înalte. Deocamdată, o mamă îşi urlă-n lacrimi disperarea în văzul şi auzul unei lumi întregi.