29.11.2016 00:20

Directori de instituții publice, transformați în "agenți electorali" pentru PNL

Directori de instituții publice, transformați în
Galerie foto

❚ Pe „lista” social-democraților, cu activități care contravin prevederilor legale electorale, se află inspectorul școlar general și conducerile Direcției Finanțelor Publice și a Direcției Silvice Dâmbovița

ANA MARIA POPESCU

 


 

Partidul Social Democrat Dâmbovița, prin vocea secretarului executiv Alexandru Oprea, atrage atenția mai multor șefi de instituții deconcentrate din județ că fac campanie electorală în rândul salariaților din subordine pentru susținerea Partidului Național Liberal, iar aceste lucruri contravin prevederilor legale.Vizați de avertismentul PSD sunt inspectorul școlar general, conducerea Direcției Silvice Dâmbovița, directorul Direcției Finanțelor Publice, despre care social democrații spun că pun presiune pe salariați și le cer să voteze în 11 decembrie cu Partidul Național Liberal. Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea, a anunțat că a cerut Ministerului Educației demiterea din funcție a inspectorului școlar general al ISJ Dâmbovița, pentru că acesta a permis folosirea cadrelor didactice și mai ales a elevilor de liceu din Răcari la acțiuni politice liberale. Liderul PSD susține, de asemenea, că majoritatea șefilor de instituții publice au fost reclamați la superiori, culmea!, de conducerea PNL Dâmbovița pe motiv că aceștia s-ar fi implicat în campania electorală în favoarea Partidului Social Democrat.

„Vă aduc în atenție situația creată la Liceul «Ion Ghica» din Răcari, când, la presiunea primarului localității, profesorii de acolo și elevi ai acestui liceu au fost obligați să participe la o așa-zisă Cafenea liberală. Nu mi se pare corect ca într-o instituție de învățământ să desfășurăm astfel de acțiuni, cum nu mi se pare corect ca elevi, unii dintre ei neavând exercițiul drepturilor electorale pentru că nu au vârsta potrivită, să fie obligați să participe la acea activitate. Am cerut Inspectoratului Școlar Județean, am cerut Ministerul Educației, demiterea conducerii liceului de la Răcari și solicit public, dacă nu ni se răspunde, demiterea inspectorului școlar general pentru activitatea dumnealui partinică legată de susținerea fățișă a unui partid politic. (...) Fac de asemenea un apel la alți conducători de instituții care, supuși unor presiuni din partea conducerii actuale a PNL Dâmbovița, majoritatea șefilor de intituții fiind reclamați la instituțiile pe care le coordonează activitatea pe motiv că susțin Partidul Social Democrat. Eu nu îmi amintesc să fi chemat vreun șef de deconcentrate și să-i fi cerut să facă politică în cadrul instituției. Atrag însă atenția unor instituții precum Direcția de Finanțe Publice, Romsilva, care fac presiuni asupra angajaților pentru implicare fățișă în campania electorală alături de Partidul Național Liberal. Nu voi ezita să cer demisia conducătorilor acestor instituții, avem cazuri și exemple concrete, nu vorbesc pe lângă subiect. Atrag atenția domnilor directori că ceea ce fac contravine prevederilor legale”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea.

 

Material comandat de PSD Dâmbovița. Realizat de SC JURNAL MEDIA TOP SRL. Cod unic de identificare atribuit la desemnarea mandatarului financiar: 11160007