12.06.2018 00:17

Dialog între Vatican și Consiliul Mondial al Bisericilor, la Târgoviște

Dialog între Vatican și Consiliul Mondial al Bisericilor, la Târgoviște
Galerie foto

În perioada 4 - 7 iunie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Exarh Patriarhal, a găzduit la Târgoviște, în calitate de comoderator, întrunirea Comitetului Executiv al Comisiei de dialog dintre Vatican și Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.), ce a avut ca teme de dialog pentru această reuniune, migrația și realizarea păcii în conflictele din lumea de astăzi.

Din partea Vaticanului, comoderator a fost Eminenta Sa, Martin Diarmuid, Arhiepiscopul romano-catolic de Dublin, Primat al Irlandei. Miercuri, 6 iunie 2018, membrii Comitetului au asistat la vecernia săvârșită în Catedrala din Târgoviște, la care au participat numeroși tineri, inclusiv elevi ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur, studenți ai Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, precum și credincio și din oraș. În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că lumea contemporană are nevoie de mărturia comună a creștinilor pentru optima promovare a mesajului evanghelic, pentru ca valorile creștine să fie cât mai bine receptate, în special de către tânăra generație. La finalul întrunirii, joi, 7 iunie 2018, delegația a fost primită în audiență de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhal din București, unde au fost prezentate concluziile întrunirii, analizându-se cauzele care aduc război în lume și promovează conflicte, precum și propunerile practice pentru înfăptuirea păcii și cum se poate gestiona fenomenul migrației din perspectivă pastoral- misionară. Patriarhul României a evidențiat importanța cooperării creștine în fața diferitelor provocări actuale, precum migrația, secularizarea și conflictele militare din unele regiuni ale globului. Aceste realități ale lumii contemporane au un profund impact asupra comunităților creștine, fenomenul migrației afectând într-o măsură importantă societatea românească și care are ca efect îmbătrânirea comunităților, în special din mediul rural. În același timp, secularizarea tot mai accentuată din unele părți ale Europei și conflictele din societate cheamă comunitățile creștine la o acțiune comună. În numele delegației, Excelența Sa Martin Diarmuid, Arhiepiscopul Primat al Irlandei, a subliniat necesitatea aprofundării dialogului intercreștin adaptat contextului lumii de astăzi, pentru a putea vesti, cu mai multă tărie și cu deplină credibilitate, Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos. Excelența Sa a amintit și de contribuția culturală și spirituală a comunităților de români ortodocși din Irlanda la îmbogățirea societății irlandeze, multiculturale și plurireligioase. Precizăm că acest Comitet mixt de dialog a fost înființat în anul 1965, după Conciliul II Vatican, cu scopul de a promova cooperarea practică între Biserica Romano-Catolică și Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B.), care cuprinde 348 de Biserici membre.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI