20.08.2019 00:20

Dezvoltarea urbanistică a stațiunii Peștera - Padina

Dezvoltarea urbanistică a stațiunii Peștera - Padina
Galerie foto

*Este pentru prima dată după 1989 când în România se pleacă de la un teren liber și se dorește în acel loc dezvoltarea unei stațiuni de interes național

*„Valoarea investiției este undeva la 23,6 milioane de euro, presupunând un efort amplu din partea finanțatorului sau finanțatorilor”, a precizat președintele CJD, Alexandru Oprea

 

Ștefan Khalil


 

 Consiliul Județean Dâmbovița a început demersurile pentru dezvoltarea urbanistică a stațiunii Padina – Peștera. În recenta ședință ordinară de Consiliu Județean, pe ordinea de zi s-a regăsit ,,proiectul de hotărâre privind elaborarea documentațiilor și studiilor de specialitate necesare pentru reconfigurarea Plan Urbanistic Zonal Padina – Peștera”. Este pentru prima dată după 1989 când în România se pleacă de la un teren liber și se dorește în acel loc dezvoltarea unei stațiuni de interes național.

Mai mult decât atât, acest proiect urmărește și construirea unor pârtii de schi ce vor fi începute de la zero. Acest proiect nu este unul major doar pentru județul Dâmbovița, ci reprezintă un proiect de interes pentru România. Este o investiție de mare amploare ce presupune o analiză, în primul rând, a mediului.

,,Înțelegând amploarea acestui obiectiv, nu este o lucrare care se poate realiza în ordinul lunilor. Misiunea pe care eu o împărtășesc și pe care am discutat-o cu conducerea CJD și cu ceilalți colaboratori cu care lucrăm la acest proiect foarte important pentru județul nostru este că factorul principal în cadrul stațiunii montane Padina – Peștera este natura. Nu ne dorim să repetăm o serie de greșeli care s-au întâmplat pe Valea Prahovei, unde zona a fost foarte intens urbanizată, iar din această cauză a fost eliminat factorul cel mai important, a fost eliminat muntele. Nu ne dorim să facem același lucru și în stațiunea Padina Peștera. Ne dorim ca în toate problemele legate de mediu și de cadrul natural să fie prioritare și să le acordăm întreaga atenție”, a declarat în cadrul ședinței ordinare CJD, arhitectul șef al județului, Teodor Bâte.

De asemenea, președintele CJD, Alexandru Oprea, a făcut și el câteva precizări pe marginea acestui subiect.

„Zilele trecute am avut o discuție preliminară înaintea predării soluției tehnice și a studiului de oportunitate întocmit de către o firmă cu care vom colabora în acest proiect. Valoarea investiției este undeva la 23,6 milioane de euro, presupunând un efort amplu din partea finanțatorului sau finanțatorilor. A doua precizare, am convenit cu reprezentanții firmei care au proiectat pârtiile Șureanu, din județul Alba, ca în luna septembrie, în momentul în care vor fi gata, să facem o prezentare amplă a proiectului a pârtiei, a modului sau a utilităților pe care le-am gândit acolo. Eu sper să găsim și sursa sau sursele de finanțare pentru a le implementa și, de asemenea, să avem cu toții convingerea că lucrurile acestea nu se fac într-o noapte și nici într-un mandat, indiferent cine ar fi președintele Consiliului Județean”, a precizat Alexandru Oprea.

Proiectul de hotărâre a fost supus spre aprobare consilierilor județeni prezenți, iar în urma sesiunii de vot, proiectul a fost aprobat în unanimitate.