14.06.2017 00:21

Dezvăluiri din "culisele" PNL Dâmbovița

Dezvăluiri din
Galerie foto

❚ Fostul prefect Aurelian Popa, actualmente prim-vicepreședinte al organizației județene PNL și consilier al primarului de la Răcari, susține că, în campania electorală pentru parlamentare, președintele de la acea vreme, deputatul Cezar Preda, le-ar fi promis lui, dar și altor lideri liberali, locuri de muncă, indiferent de rezultatul pe care l-ar fi obținut la alegeri ❚ Jenat de destăinuirile făcute de colegul Popa, Gabriel Plăiașu, secretar general al PNL Dâmbovița, a comentat nervos: „Dl Popa să vorbească în numele domniei sale, nu în numele meu”

ANA MARIA POPESCU

 


 

Fostul prefect al județului Dâmbovița, actual lider de grup al consilierilor județeni PNL, Aurelian Popa, ocupă de puțin timp postul de consilier personal al primarului orașului Răcari, Marius Caravețeanu. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, liberalul a încercat să explice reprezentanților presei „istoria” din spatele ocupării acestui post în administrația publică locală de la Răcari. Se pare că acesta nu a mai putut suporta statutul de „șomer fără indemnizație” și să stea acasă fără să facă nimic productiv, așa că a început să-și caute un loc de muncă. Le-a cerut colegilor de partid sprijin în acest demers, a purtat discuții cu administrația locală de la Uliești, care era dispusă să-i ofere un loc de muncă, însă, între timp, s-a ivit oportunitatea de la Răcari, mult mai la îndemână, care nu putea fi ratată. În încercarea de a oferi presei explicații și amănunte legate de noua sa funcție administrativă, liberalului Aurelian Popa i-a ieșit porumbelul pe gură și a început să facă dezvăluiri din „bucătăria internă”, despre promisiunile neonorate ale fostei conduceri a partidului. Aurelian Popa susține că, în campania electorală pentru parlamentare, președintele de la acea vreme, Cezar Preda, le-ar fi promis domniei sale, dar și altor lideri liberali, locuri de muncă, indiferent de rezultatul pe care l-ar fi obținut la alegeri. Numai că, după ce a ajuns deputat, susține Aurelian Popa, acesta a uitat de promisiunile făcute și i-a lăsat cu „ochii-n soare”. Și pentru că indemnizația de consilier județean era insuficientă pentru a duce un trai decent, fostul prefect al județului a trebuit să-și asigure un venit lunar sigur, așa că și-a căutat, și în cele din urmă și-a găsit, un loc de muncă bine plătit.

„Eu am rugat colegii multă vreme să fiu ajutat să muncesc, pentru că chiar mă văd folositor unei administrații și sunt foarte responsabil. Nu este Primăria Răcari prima primărie cu care am discutat. Am discutat, vă spun și un secret, și cu Primăria Uliești pentru treaba asta, deci eram dispus să lucrez. Mie îmi place efectiv să nu stau acasă și nu găsesc să-mi câștig banii decât prin muncă. Nu am afaceri, nu am business-uri și am avut o discuție cu Primăria Uliești, care era mult mai peste mână, pentru că era la distanță de 25 de kilometri, și președintele Marius Caravețeanu m-a auzit și mi-a spus că ce rost are să mă duc acolo «când și eu pot să-ți ofer o posibilitate să lucrezi». Să nu credeți că este o salarizare extraordinar de mare, dar pot să muncesc și zic eu că am și o expertiză... Trebuie să vă spun că persoana care ne-a promis la fiecare câte un loc de muncă ne-a uitat. Deci, înainte de alegeri, deputatul Cezar Preda m-a chemat și mi-a spus: «să nu-ți faci probleme, că vei avea un loc de muncă, o să fii la Parlament, o să fii nu știu unde, nu știu ce...». I-a zis și lui Gabi (n.n. Gabriel Plăiașu), i-a zis și lui Gabi Grozavu, dar ce să faci, să stai încă patru ani, trebuie să găsești ceva... Mi s-a promis că, în cazul în care câștigăm alegerile, nu există o problemă, în cazul în care le pierdem, o să ne asigure la Parlament funcții de consilier al deputatului sau a altui deputat. În condițiile în care câștigai alegerile puteai să fii, cum sunt toți, la guvernare, în condițiile în care le pierzi, puteai să fii doar un consilier al unui parlamentar”, a declarat actualul primvicepre ședinte PNL Dâmbovița, Aurelian Popa.

„Momentul de sinceritate” al lui Aurelian Popa l-a deranjat însă pe colegul de partid, Gabriel Plăiașu, secretar general al PNL Dâmbovița. Jenat de destăinuirile făcute de liberal, acesta a avut o intervenție în cadrul conferinței de presă și a comentat furios: „Domnul Popa să vorbească în numele domniei sale, nu în numele meu”.