29.06.2015 00:15

Dezbatere cu ministrul Fondurilor Europene

ANA MARIA POPESCU


Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, vine astăzi la Târgoviște pentru a se întâlni cu primarii și reprezentanții mediului de afaceri din județul Dâmbovița și a le explica acestora toate informațiile și noutățile legate de Programele Operaționale Infrastructură Mare, Capital Uman și Competitivitate.

Ministrul nu va veni singur la Târgoviște, ci însoțit de mai mulți specialiști în fonduri europene, iar la inițiativa conducerii Consiliului Județean Dâmbovița, la întâlnirea cu primarii și cu mediul de afaceri, vor participa și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, pentru ca edilii să poată primi răspunsuri la toate întrebările și să primească informații variate despre Planul Național de Dezvoltare Rurală. Asta, mai ales că unitățile administrativ- teritoriale au deja în lucru proiecte și își fac tot felul de calcule pentru a stabili dacă întrunesc punctajul necesar pentru obținerea finanțării.

Potrivit președintelui Consiliului Județean, chiar dacă proiectele nu adună punctajul necesar, unitățile administrativ-teritoriale mai au o șansă să primească finanțare dacă se asociază între ele și împreună obțin numărul de puncte de care au nevoie pentru a primi bani pentru implementarea proiectelor.

„Ministrul va veni însoțit de un colectiv de specialiști pentru a prezenta primarilor și mediului de afaceri Programul Operațional Infrastructură Mare care privește apa, canalul, electricitatea, drumurile naționale și autostrăzile, Programul Operațional Capital Uman, Programul Operațional Competitivitate”, a menționat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.