18.08.2020 00:10

Despre Cristian Stan, Chindia și stadion

Despre Cristian Stan, Chindia și stadion
Galerie foto

❚ Mulți depind și vor depinde de primarul Târgoviștei, le tremură fundul, le tremură scaunele, dar, oare, mai merită susținerea lui? Unde ar fi fost astăzi PSD, la Târgoviște, fără Cristi Stan? Și chiar la nivel județean ❚ Stan a lansat niște termene de execuție, au apărut problemele, legate de pandemie, resurse financiare și de proiectare, iar lucrurile s-au complicat la stadion. O presiune pe care primarul și-a pus-o singur, încasând acum multe lovituri ❚ Este singurul primar care și-a dorit cu adevărat Chindia în Liga 1 în ultimele două decenii. Ceilalți nu au fost interesați prea tare de fotbal, au preferat alte sporturi sau alte domenii de activitate ❚ Dacă în multe direcții a fost inspirat, alegerile din sport nu mi se par grozave, nici la Chindia și nici la CSM Târgoviște. În ciuda unei stabilități financiare de invidiat, Chindia ar fi retrogradat cu brio din Liga 1, ca ultimă clasată, dacă nu ar fi intervenit federația să o salveze pe Dinamo. ❚ Președintele Marcel Ghergu ne-a vrăjit destul. A avut și rezultate, a fost apreciat și recompensat pentru ele, însă Liga 1 e o altă pălărie. Cam mare pentru capul lui sau al directorului sportivdelegat, Ciprian Iugulescu.

 

COSTIN MIHAI

 


 

Voi scrie despre Cristian Stan, primarul de Târgoviște, într-un context care nu are legătură cu politica, ci doar cu sportul. Nu-mi place politica, nu mă atrage, chiar dacă mai sună telefonul, pentru a mi se propune diverse alianțe. Nu mă interesează! Chit că ocup o poziție medie la o direcție din cadrul Primăriei Târgoviște, nu o să vedeți din partea mea distribuiri, inimioare și mesaje lingușitoare în mediul online la adresa șefilor. Dacă nu sunt capabil pentru postul pe care îl ocup, nu e nevoie să mă dea nimeni afară, voi pleca singur. Vă spun însă, cu toată sinceritatea, că atât managerul instituției, Ciprian Prisăcaru, cât și primarul urbei, Cristian Stan, s-au comportat cu mine ireproșabil. M-au respectat ca subaltern, coleg și chiar ca jurnalist. Nu și-au permis niciodată să intervină peste politica mea editorială, nu mi-au cerut niciodată nimic, nu mau influențat. Am întâlnit și altfel de șefi, însă Stan și Prisăcaru au fost foarte corecți cu mine, la fel și familia Vasiliu, Alina și Teodor, cea care deține brandul local de presă Jurnal de Dâmbovița. Nu-s lingușitor, spun doar adevărul. Mulți depind și vor depinde de Cristian Stan, le tremură fundul, le tremură scaunele, dar, oare, mai merită susținerea lui? Mă întreb, unde ar fi fost astăzi PSD, la Târgoviște, fără Cristi Stan? Și chiar la nivel județean! Omul e cu mult peste cifrele partidului, tocmai de aceea se agață unii cu disperare de numele și de notorietatea lui. Nu-l mai periați, vă știe măsura!

Presiune pe care primarul și-a pus-o singur!

Eu nu votez la Târgoviște și, nu ar fi exclus, să nu votez deloc. În schimb, văd multe reacții vehemente la adresa primarului Cristian Stan din mediile sportive, în special pe tema stadionului nerefăcut și a parcursului foarte modest al Chindiei la primul sezon în Liga 1. Cristi Stan a lansat niște termene de execuție, au apărut problemele, legate de pandemie, resurse financiare și de proiectare, iar lucrurile s-au complicat la stadion. O presiune pe care primarul și-a pus-o singur, încasând acum multe lovituri. Nu aduc în discuție realizările pe alte coordonate, mă opresc doar la factorul sportiv. Eu refuz să cred că, dacă a pus jos stadionul, nu-l va reconstrui la un alt nivel. Chiar dacă nu suntem apropiați, asta și pentru că prefer să nu dezvolt prietenii cu oameni politici, Cristian Stan mi-a lăsat impresia unei persoane serioase. Iar dacă nu a ridicat stadionul până acum, cu siguranță a avut motive întemeiate. Refuz să cred că va abandona acest proiect, nu-i stă în fire.

Primă pentru ultimul loc? Prima la dreapta!

Am scris, și o mai scriu, Cristian Stan este singurul primar care și-a dorit cu adevărat Chindia în Liga 1 în ultimele două decenii. Ceilalți nu au fost interesați prea tare de fotbal, au preferat alte sporturi sau alte domenii de activitate. Când Stan a preluat Primăria Târgoviște, Chindia era în Liga a 3- a, plină de datorii. Și era perfect pentru șmecheri. Cum era perfect pentru ei ca echipa să retrogradeze acum. Altceva! Cristi Stan e singurul primar care și-a asumat reconstruirea stadionului „Eugen Popescu”, pe alții nu i-a interesat să-l aducă la standardele primei ligi. Și mai am! O spun jucătorii, se vorbește prin federație, prin țară, că la Târgoviște salariile se plătesc la secundă. Ba se dau și bonusuri frumoase, pentru promovare, victorie, salvarea de la retrogradare. Aici, cu salvarea, prima la dreapta ar fi fost mai indicată, pentru cei care au obrăznicia să ceară bonus de performanță pentru ultimul loc. Și o au, mai ales unii de prin conducere.

Genul care nu acceptă mediocritatea și nu se mulțumește cu puțin!

La cum am reușit să-l cunosc pe Cristian Stan, e genul de primar care oferă încredere, susținere și liniște. Dacă în multe direcții a fost inspirat, alegerile din sport nu mi se par grozave, nici la Chindia și nici la CSM Târgoviște. În ciuda unei stabilități financiare de invidiat, Chindia ar fi retrogradat cu brio din Liga 1, ca ultimă clasată, dacă nu ar fi intervenit federația să o salveze pe Dinamo. L-am văzut pe președintele Marcel Ghergu că alege să vorbească la emisiuni cu profil politic, unde sporovăie vrute și nevrute. La Sport Show e mai greu cu vrăjeala, iar Marcel ne-a vrăjit destul. A avut și rezultate, a fost apreciat și recompensat pentru ele, însă Liga 1 e o altă pălărie. Cam mare pentru capul lui sau al directorului sportiv-delegat, Ciprian Iugulescu. E o părere, pe care o mai împărtășesc și alții, inclusiv din anturajul asociaților. Cât despre CSM Târgoviște, știm cu toții cine conduce cu adevărat acolo. În niciun caz Cristi Savu. Sunt aspecte, pe care am convingerea că primarul urbei le va regla pe viitor. Pare genul care nu acceptă mediocritatea și nici nu se mulțumește cu puțin. Acum, răspund la întrebarea pe care mi-o adresează cei mai mulți. Da, eu cred că lucrările vor fi reluate la stadion, iar Chindia va apuca să joace din sezonul viitor acasă.