25.11.2022 00:09

Despre bogăție și mântuire

Despre bogăție și mântuire
Galerie foto

Din acest verset înțelegem că neputințele firești ale omului sunt completate în mod desăvârșit de către Creator, dacă, bineînțeles, omul dorește desăvârșirea. Omul, „ființa cea mai deosebită și complicată” așa cum spune Sfântul Grigorie de Nazianz, privește încă din copilărie asupra chemării sale, unii alergând după bogății lumești sau plăceri, alții moștenind avuții care îi înrobesc, și nu în ultimul rând,  alți semeni care consideră că bogăția materială este un accident și nu un scop în sine.

Adevărata bogăție a creștinului este viața duhovnicească, trăirea în Biserică înmulțind talantul primit prin puterea Sfântului Duh, fiecare răspunzând chemării prin credința cea lucrătoare în iubire de aproapele nostru, bogăția trecătoare neavând sens decât atunci când este folosită spre binele obștesc și alinarea neajunsurilor celor care sunt în neputință materială.

Dacă Mântuitorul a părăsit slava Sa pentru a ne face pe noi fii și frați ai Săi (Filip II, 7), tot așa și noi trebuie să înlăturăm dorința fără sens a îmbogățirii deșarte, cu dorința sfântă a desăvârșirii și împărtășirii cu adevăratele Daruri ale acestei vieți prin puterea Duhului Sfânt, „pentru că cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”. (Luca XVIII, 27)

Faptele noastre sunt martorii fericirii sau osândirii veșnice. Creștinul care strânge averi în dauna aproapelui este asemenea bogatului căruia i-a rodit țarina și și-a mărit hambarele, dar în aceeași noapte i-a fost luat sufletul, pierzând astfel mântuirea. (Luca XII. 10)

Sfântul Vasile cel Mare scrie despre iubitorii de arginți: „Pâinea pe care o ții, nemilostive bogat, este a săracului flămând. Haina pe care o păstrezi, este a celui gol. Argintul pe care îl închizi, este al săracului ce n-are...” Păcatul este cu atât mai mare dacă ai mai mult și nu dăruiești și celui lipsit. Sfântul Augustin vede iubirea de argint ca o dragoste fără rânduială pe care o numește otravă a sufletului pentru că prin ea cinstești mai mult averea decât dragostea pentru Dumnezeu și semeni. De aceea Mântuitorul îi spune bogatului și nouă tuturor că mai lesne este a intra cămila prin urechile acului decât un bogat în împărăția cerurilor. Predica Mântuitorului zguduie din temelii vechea concepție despre viață și rostul ei.

De aceea bogații vremii considerau creștinismul o filozofie a absurdului, a egalității tuturor, doctrină păgubitoare pentru statul de atunci. În primul rând pentru că învățătura evanghelică despre demnitatea umană nu convenea celor puternici și bogați, Mântuitorul, și apoi Sfinții Apostoli și urmașii lor, propovăduind egalitatea înaintea divinității indiferent de poziția socială, și în al doilea rând, martiriul atâtor creștini, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan și până la ultimii martiri ai timpurilor noastre, jertfe ce ne întăresc tuturor credința în suprema bogăție a vieții: Căutarea Lui Hristos Cel Înviat prin fapte de iubire creștină și participare neîntreruptă la viața cultică a Bisericii Noastre Străbune, cu nădejdea învrednicirii de cereasca împărăție a Fiului Lui Dumnezeu.

Să fim pregătiți cu candelele aprinse ca și fecioarele înțelepte și să ne învrednicim de chemarea spre Lumina cea neînserată, împlinind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos care ne îndeamnă să nu ne adunăm comori aici pe pământ, ci comori de fapte bune, de iubire față de aproapele și vrăjmași, îmbogățindu-ne în Dumnezeu.

 

Pr. Savin Liță, Penitenciarul Mărgineni