06.09.2022 00:15

Deschiderea noului an școlar, în siguranță!

Deschiderea noului an școlar, în siguranță!
Galerie foto

Ieri, 5 septembrie a.c., jandarmii dâmbovițeni au fost alături de elevi și de cadrele didactice cu ocazia festivităților de deschidere a noului an școlar. O parte dintre instituțiile de învățământ au fost incluse în itinerarul de patrulare al jandarmilor, astfel încât activitățile organizate în prima zi de școală să decurgă într-un climat de ordine și siguranță.

Jandarmii vor acționa independent și în sistem integrat în zona instituțiilor de învățământ și vor asigura o intervenție rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea acestora.

Colaborarea cu directorii instituțiilor aflate în responsabilitatea Jandarmeriei va fi una strânsă, astfel încât fiecare situație semnalată să fie gestionată în mod corespunzător.

În anul școlar 2022 – 2023 jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți la intrarea/ ieșirea elevilor de la cursuri în zona a 17 unități școlare din localitățile Târgoviște, Moreni, Găești, Titu, Pucioasa, Răcari, Tărtășești și Gura Ocniței.