21.01.2015 00:15

Derivația de la Miulești nu a intrat la finanțare

Derivația de la Miulești nu a intrat la finanțare
Galerie foto

❚ Pentru acest obiectiv a fost întocmit studiul de fezabilitate în anul 2006, care a fost avizat în 2010 în Consiliul Interministerial și aprobat de guvern în 2011 ❚ Însă, pentru neîndeplinirea unor condiții de reducere a cheltuielilor și de întărire a disciplinei financiare, obiectivul nu a fost promovat la finanțare anul trecut, așa cum se spera ❚ Deputatul PSD de Dâmbovița, Ionuț Săvoiu, parlamentar pe Colegiul Titu, urmărește îndeaproape realizarea acestui obiectiv anti-inundații foarte important în zonă puternic inundabilă

VIRGIL VOINESCU


Pe lângă investițiile de la Odobești, un alt obiectiv gestionat de Administrația Națională Apele Române se află în atenția deputatului PSD de Dâmbovița, Ionuț Săvoiu. Încă din luna iunie a anului 2014, deputatul Colegiului Titu a adresat o interpelare în Camera Deputaților privind obiectivul de investiții „Derivația de ape mari Miulești, județul Dâmbovița”, cerând date privind stadiul realizării și date privind încadrarea acestuia în categoria celor eligibile la finanțare.

Ca răspuns, ministrul Mediului, Apelor și Schimbărilor Climatice, Doina Pană, a precizat: pentru acest obiectiv a fost întocmit studiul de fezabilitate în anul 2006, care a fost avizat în 2010 în Consiliul Interministerial și aprobat de guvern în 2011. Însă, potrivit ministrului Doina Pană, din cauza sumelor insuficiente repartizate, dar și pentru neîndeplinirea unor condiții de reducere a cheltuielilor și de întărire a disciplinei financiare, obiectivul nu a fost promovat.

Tot în răspunsul ministrului se specifica faptul că se va face o analiză pentru a confirma sau infirma încadrarea Derivației de ape mari Miulești în categoria proiectelor eligibile la finanțare din fonduri UE, disponibile prin Programul Sectorial Mediu. Deputatul Ionuț Săvoiu are în vedere ca, la deschiderea sesiunii parlamentare, să se adreseze din nou pe acest subiect și noului ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Vă reamintim că, dacă investiția de la Miulești va fi realizată și canalul descărcător va fi pus în funcțiune, va fi salvată de la inundații o suprafață agricolă de circa 5000 hectare, nu se vor mai inunda nici drumurile județene și naționale din zonă și nici 14 localități de pe teritoriul județelor Dâmbovița și Giurgiu.