16.05.2023 00:18
Deputatul PSD D�mbovița, Carmen Holban a condus Delegația Parlamentului Rom�niei �n Republica Chile

Galerie foto
O delegație a Parlamentului României, condus� de deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, vicepre�edinte al Comisiei pentru egalitatea de �anse pentru femei �i b�rba�i din Camera Deputaților, al�turi de doamnele deputat Rodica Paraschiv și Viorica Sandu - secretar al Comisiei pentru egalitatea de �anse pentru femei �i b�rba�i, a efectuat o vizit� oficial� în Chile s�pt�mâna trecut� la invitația președintelui Camerei Deputatelor și Deputaților din aceast� țar�, Vlado Mirosevic Verdugo.
Scopul principal al vizitei a fost de a discuta despre înt�rirea relațiilor dintre România, Uniunea European� și Chile, dar și de a identifica soluțiile necesare pentru respectarea drepturilor femeilor, a egalit�ții de șanse și stoparea violenței în familie. A fost remarcat� diminuarea inechit�ților sociale în cele dou� ț�ri și s-a convenit asupra continu�rii eforturilor comune de asigurare a egalit�ții de gen și de șanse atât în România, cât și în Chile.
„Delegația condus� de deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, a fost întâmpinat� la sosirea în Chile de c�tre Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Chile, E.S. Floricel Paul Mocanu, și de consulul general, doamna Roxana Mocanu. Al�turi de E.S. Floricel Paul Mocanu, reprezentantele Camerei Deputaților din România au participat la donarea a dou� seturi de documente de arhiv� referitoare la refugiații chilieni din România, documente care vor fi expuse în Muzeul Solidarit�ții și Drepturilor Omului din Santiago de Chile. Vizita delegației parlamentare române în Chile a fost una productiv� și a permis discuții importante cu privire la înt�rirea leg�turilor dintre cele dou� state, dar și la promovarea valorilor comune ale celor dou� ț�ri”, se arat� în cadrul unui comunicat de pres� transmis de PSD Dâmbovița.
Violeta Stanciu