03.10.2019 00:18

Depozit de legume-fructe în Dâmbovița

Depozit de legume-fructe în Dâmbovița
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Conducerea CJD a făcut recent precizări despre construirea unui depozit de fructe-legume în județul nostru! Președintele Alexandru Oprea a explicat într-o intervenție recentă a sa motivele pentru care nu a fost construit până acum un astfel de depozit în județul Dâmbovița. Cu toate acestea, conducerea CJD a confirmat că și-ar dori construirea unui depozit de legume-fructe, dar trebuie făcute mai multe demersuri în acest sens. ,,În ceea ce privește depozitul de fructe-legume. Sigur că a fost o preocupare la nivelul instituției pe care o reprezint și vă mai spun un lucru. Ne dorim să avem un astfel de depozit în județul Dâmbovița. Ca să avem așa ceva, trebuie să respectăm cadrul normativ în vigoare. Noi, ca și entitate, Consiliul Județean Dâmbovița, nu desfășurăm activități de natură economică. A face un astfel de spațiu de depozitare presupune activități economice. Doi la mână, Consiliul Județean Dâmbovița nu deține în proprietate terenuri în zonele pomicole și zonele legumicole pe care să le poată pune la dispoziție pentru acest lucru. Dar ca să înțelegem, am văzut chiar săptămânile trecute niște demersuri făcute de către Primăria Alexandria și vă spun și dumneavoastră, la nivelul Ministerului Agriculturii a fost înființată Casa de Comerț Unirea, în anul 2018 prin hotărârea de Guvern, numărul 933, din data de 05.12.2018. Casa de Comerț care avea și are în responsabilitate să deruleze aceste investiții și activitățile economice legate de constituirea acestor depozite cu atmosferă controlată pentru legume și fructe”, a explicat președintele CJD Alexandru Oprea. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a mai punctat că majorarea capitalului social a fost făcută în luna iulie al acestui an, cu suma de 93 de milioane de lei, tot de către Ministerul Agriculturii. Reprezentanții Casei de Comerț Unirea au purtat discuții cu A.D.S ( Administrația Domeniilor Satului) pentru a le fi puse la dispoziție terenuri pe care să realizeze aceste investiții și inclusiv pentru terenuri în Dâmbovița. În județul nostru sunt trei zone de interes pentru Casa de Comerț, respectiv Lungulețu, Băleni și Voinești. ,,În ceea ce privește instituția pe care o reprezint vremelnic, are toată disponibilitatea de a se implica printr-un parteneriat, printr-o asociere cu o unitate administrativ teritorială și cu această Casă de Comerț, reprezentantă a Ministerului Agriculturii pentru a face toate aceste investiții”, a mai completat Alexandru Oprea, președintele CJD.