23.06.2017 00:07

Dentaș Tărtășești va fi susținută de 300 de suporteri

Dentaș Tărtășești va fi susținută de 300 de suporteri
Galerie foto

❚ Conducerea clubului din sudul județului nu a avut posibilitatea să le ofere mijloace de transport, astfel că aceștia vor face deplasarea pe cont propriu

LIVIU DOBRE


Mâine, de la ora 19.45, pe „Ilie Oană”, se dispută returul barajului de promovare în Liga a III-a. Învinsă cu 3-0 în partida tur, de la Răcari, de săptămâna trecută, Dentaș Tărtășești va avea o misiune imposibilă în duelul cu Petrolul. Promovarea pare a fi tranșată deja, șansele ca formația antrenată de Tavi Grigore să nu evolueze în sezonul viitor în Liga a III-a fiind aproape inexistente. Se anunță o atmosferă incendiară pe stadionul „Ilie Oană”, așa cum am mai scris zilele trecute, unde vor fi câteva mii de „lupi”, care au pregătit și o coregrafie spectaculoasă, pentru a sărbători revenirea într-un eșalon național.

„Vor veni pe cont propriu”

Și Dentaș Tărtășești va avea parte de suporteri la meciul de la Ploiești, după spusele oficialilor clubului din sudul județului. Chiar dacă numărul lor este redus și nu se vor auzi aproape deloc în infernul de pe „Ilie Oană”, este important că echipa campioană a județului Dâmbovițea va avea parte de susținere la un meci istoric pentru Tărtășești. „Ne așteptăm să avem și noi suporteri în tribune. Vor fi cam 300, care vor veni pe cont propriu”, a spus Daniel Micu, președintele clubului din Tărtășești. Și oficialii Petrolului Ploiești au confirmă că vor fi în tribune susținători ai echipei dâmbovițene. „Avem cereri de bilete și de la echipa oaspete”, a declarat în urmă cu câteva zile Cristian Vlad, președintele grupării prahovene.