06.10.2021 00:16

Demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune, salutată din Dâmbovița

Demiterea Guvernului Cîțu prin moțiune, salutată din Dâmbovița
Galerie foto

*Scorul din Parlament pentru înlăturarea Cabinetului Cîțu este unul istoric, fiind cel mai mare număr de voturi obținut împotriva unui guvern la o moțiune de cenzură

 

Ieri, moțiunea de cenzură PSD-USR PLUS-AUR împotriva primului ministru a trecut în Parlament cu 281 de voturi din tot atâtea exprimate. Moțiunea de cenzură a fost și împotriva partidelor de la guvernare PNL și UDMR. Minimul necesar era de 234 de voturi pentru ca moțiunea să treacă. Astfel, premierul Florin Cîțu a fost demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire. Scorul din Parlament pentru înlăturarea Cabinetului Cîțu este unul istoric, fiind cel mai mare număr de voturi. Câțiva dintre dâmbovițenii intervievați de reporterii noștri au afirmat că era momentul ca Florin Cîțu să plece de la guvernare.

*Nu pot decât să mă bucur. Am avut cred că cel mai cinic și mizerabil Guvern de la Boc încoace.

*Era și cazul să se întâmple asta. Guvernul acesta ar fi fost unul bun, dar coordonat de un clovn, care se crede personaj din benzile desenate, un om total rupt de realitate.

*Cîțu trebuia de mult să-și ia pernele și să plece. A distrus un partid care putea face ceva. Totuși, întrebarea este ce ne facem cu această criză politică. În nicio țară guvernarea nu se schimbă așa mult ca la noi. Nici nu trece anul și avem alt Guvern. Așa nu vom avansa niciodată.

*Este păcat că s-a ajuns aici, să avem parte de o rușine de Guvern, de un prim-ministru terminat din toate punctele de vedere. Sper ca măcar o dată, în 7 ani de mandat, Iohannis să facă alegerea corectă.

*Cred că toți românii se bucură acum. Ne bucurăm degeaba însă, președintele… așa-zisul președinte Klaus Iohannis va numi tot pe cine dorește domnia sa. El este vinovat că România a avut un guvern ca acesta și acum suferim cu toții, nu Cîțu. El doar a fost pus marionetă de circ acolo și i-a ieșit foarte bine.

*Nu scăpăm de dreapta, asta e sigur. A trecut moțiunea, a plecat Cîțu, dar guvernarea va fi tot una liberală și susținută de neomarxiștii USR-PLUS.

 

Acum, Florin Cîțu poate să rămână interimar la Palatul Victoria pentru 45 de zile. Președintele Klaus Iohannis va convoca partidele parlamentare la consultări pentru a desemna un nou premier. În situația în care două propuneri consecutive de premier sunt respinse, președintele poate să dizolve Parlamentul și să declanșeze alegerile anticipate, nu mai devreme de 60 de zile.

 

 

Ștefan Khalil