17.02.2017 00:20

Debutul programului pe tomate, fiasco în Dâmbovița

Debutul programului pe tomate, fiasco în Dâmbovița
Galerie foto

❚ Situația revoltătoare a fost semnalată de senatorul Adrian Țuțuianu care consideră că Direcția Agricolă nu s-ar fi implicat cum trebuie în atragerea de potențiali beneficiari ai programului ❚ Doar 4 legumicultori dâmbovițeni au reușit să se înscrie în Programul de tomate, din cei 56 identificați de Direcția Agricolă Dâmbovița ❚ Chiar și numărul 56 este considerat mic de senatorul PSD, în condițiile în care județe precum Olt, Brăila, Dolj, au înscriși peste 100 de persoane fiecare

ANA MARIA POPESCU


După ce au constatat că România importă anual roșii de zeci de milioane de euro și exportă doar 3.000 de tone anual, social democrații au decis în campania electorală că a venit momentul să facă ceva pentru a salva această situație, așa că au promovat un program național de susținere a legumicultorilor care cultivă aceste legume. Printre susținătorii acestui program s-au aflat și social democrații dâmbovițeni și asta pentru că au văzut în această măsură o oportunitate de ajutorare a legumicultorilor dâmbovițeni care muncesc pe brânci în solarii și nu prea au susținere financiară din nicio parte. Campania electorală s-a încheiat, a fost instalat Guvernul PSD, iar acum senatorul PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a mers la Ministerul Agriculturii pentru a vedea în ce stadiu se află acest Program Național de Tomate și mai ales care sunt avantajele de care pot beneficia legumicultorii care au ales să se înscrie în program.

Dâmbovița a fost depășită de județe mult mai puțin dezvoltate pe acest domeniu

Senatorul a avut însă parte de o surpriză de proporții, care l-a înfuriat peste măsură. Se pare că deși Dâmbovița este cunoscută pentru numărul mare de legumicultori și hectare întregi de teren sunt pline de solarii, județul se află printre codașele din țară, până la acest moment doar 4 persoane fiind înscrise în Programul de tomate în cadrul căruia pot primi un ajutor de minimis pentru cultivarea de roșii românești. Potrivit senatorului Adrian Țuțuianu, Dâmbovița a fost depășită de județe mult mai puțin dezvoltate pe acest domeniu, precum Olt, Dolj sau Brăila, care au fiecare înscriși în program peste 100 de beneficiari. Parlamentarului PSD îi vine foarte greu să creadă că oamenii au refuzat să se înscrie în program și să primească ajutor de la stat pentru cultivarea de roșii, așa că acesta consideră că vinovată de situația în care se găsește județul este conducerea Direcției Agricole Dâmbovița, pe care senatorul o suspectează că nu și-a făcut treaba cum bine, nu i-a informat de legumicultori și nu le-a explicat avantajele înscrierii în acest Program Național. Tocmai de aceea, senatorul PSD de Dâmbovița a anunțat că astăzi va avea o întâlnire cu conducerea Direcției Agricole căreia îi va cere explicații și speră ca după discuții, această situație rușinoasă să se schimbe radical.

„Pot fi finanțate 40.000 de proiecte a 1000 de metri pătrați de solar”

„Am fost la Ministerul Agriculturii să discut de Programul de tomate. Am vorbit în campania electorală că vrem să producem tomate românești, vă aduc aminte cifrele, importăm 50.000 de tone pe an, 35 de milioane de euro, exportăm 3000 de tone, înseamnă 2 milioane de euro, balanța este negativă, 33 de milioane de euro pe an. Noi ne-am propus să dăm 8 ani ajutor pentru cultivarea tomatelor în spații protejate, cu o alocare de 3000 de euro anual pentru fiecare fermier cu peste 1000 de metri pătrați de solarii. Pot fi finanțate 40.000 de proiecte a 1000 de metri pătrați de solar, costuri anuale 120 milioane de euro de la bugetul de stat. Vă precizez că a fost adoptată Hotărârea 39 din 27 ianuarie 2017 pentru aprobarea schemei ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, condițiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului de minimis, valorile anuale totale ale acestuia, precum și modalitățile de verificare și control. Actul normativ prevede că schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfă- șoară activitatea în domeniul producerii primare de produse agricole pentru susținerea produsului tomate în spații protejate. Prevederile acestei scheme se aplică întreprinderilor sau întreprinderilor unice care sunt definite la Articolul 3 din acest act normativ. În principiu se califică producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale. Am făcut și o analiză a situației la nivel național și în județul Dâmbovița și vă mărturisesc că sunt extrem de dezamăgit de prestația Direcției Agricole Dâmbovița. Voi avea o discuție cu conducerea Direcției mâine (n.n. astăzi) pentru că mă interesează ca lucrurile să funcționeze. Ca să puteți înțelege, au identificat 56 de potențiali beneficiari, ceea ce mi se pare extrem de puțin, din care 4 s-au înscris până acum în Program. Asta în condițiile în care avem la nivel național identificați 66.200 de beneficiari potențiali, sunt județe precum Olt care are este 700 de beneficiari identificați, deci noi suntem undeva de 10% față de ceea ce au făcut alții și la momentul acesta sunt deja înscriși în Program 1736 de beneficiari. Aceștia sunt din alte județe, pentru că, repet, Dâmbovița are 4 beneficiari înscriși față de județe cum este Olt, Brăila, Dolj, care au peste 100 de beneficiari fiecare înscriși în Program”, a declarat senatorul PSD de Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.