05.12.2019 00:10

Debut cu stângul în cupele europene

Debut cu stângul în cupele europene
Galerie foto

❚ „Singura echipă de club din Dâmbovița, care a obținut dreptul de a participa în cupele europene”, este eticheta pe care oficialii CSM Târgoviște i-au pus-o formației de volei pe pagina oficială de Facebook, prin care chema lumea la sală pentru un meci european ❚ Nu s-a făcut rabat de la nimic. Suprafața de joc a fost închiriată de la Constanța, un imens steag tricolor de la Dărmănești, galeria de la Moreni, iar crainicul de la București ❚ În tribune au fost foarte mulți copii, care au dinamizat atmosfera și s-au bucurat sincer de ieșirea la sală. Am remarcat și multe doamne, domnișoare, mai puțin familiarizate cu jocul de volei și cu regulile lui, însă devotate echipei locale ❚ Autoritățile municipale și-au făcut încă o dată datoria față de club, printr-o nouă alocare bugetară, în cuantum de 500.000 lei. „Ni s-a spus că 400.000 lei vor ajunge sub formă de salarii la echipa de volei”, a comentat un consilier local

 

COSTIN MIHAI

 


 

„Singura echipă de club din Dâmbovița, care a obținut dreptul de a participa în cupele europene”, este eticheta pe care oficialii CSM Târgoviște i-au pus-o formației de volei pe pagina oficială de Facebook, prin care chema lumea la sală pentru un meci european. Pe locul 5 la finalul sezonului trecut, și echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a obținut dreptul de a participa în Liga Europei Centrale, numai că are interzis la cupele europene, sancțiune dictată de forul continental pentru neplata unor obligații financiare. Cât despre Chindia Târgoviște, era imposibil să prindă un loc de cupe europene, de vreme ce abia a promovat în prima ligă la fotbal. Rămânem la concluzia că sloganul folosit a fost unul neinspirat, chiar arogant.

Buget inferior pentru unguroaice

Strategia de promovare a meciului a avut și multe părți bune, oficialii clubului lansând un apel de susținere către celelalte discipline sportive, pentru a popula Sala Polivalentă. Nu s-a făcut rabat de la nimic. Suprafața de joc a fost închiriată de la Constanța, un imens steag tricolor de la Dărmănești, galeria de la Moreni, iar crainicul de la București. Oamenii au venit și ei într-un număr mare la meci, spre 2.000, mai puțin ziariștii. La conferința de presă nu a mai ajuns niciun jurnalist, astfel că a trebuit să-i abordăm pe antrenori direct pe parchet. De fapt pe antrenorul maghiar, care ne-a transmis că Nyiregyhaza are un buget de 500.000 euro, sub cel al Târgoviștei, cu 800.000 euro din informațiile lui. Autoritățile municipale și-au făcut încă o dată datoria față de club, printr-o nouă alocare bugetară, în cuantum de 500.000 lei. „Ni s-a spus că 400.000 lei vor ajunge sub formă de salarii la echipa de volei”, a comentat un consilier local.

Mulți copii în tribune

În tribune au fost foarte mulți copii, care au dinamizat atmosfera și s-au bucurat sincer de ieșirea la sală. Am remarcat și multe doamne, domnișoare, mai puțin familiarizate cu jocul de volei și cu regulile lui, însă devotate echipei locale. Au fost și cunoscători ai fenomenului, care ne-au atenționat asupra problemelor din jocul echipei, pe care o consideră cea mai modestă de când evoluează în prima ligă. A fost și un prilej pentru mulți antrenori sau sportivi să se plângă de condițiile de pregătire și sprijinul financiar insuficient pentru a atinge marea performanță, inviind luxul în care se scaldă echipa de volei. „O să scriu despre toate lipsurile pe care le avem la secția de înot”, a avertizat părintele unui sportiv din club.

Echipa a vrut, dar atât a putut

Previziunile specialiștilor s-au adeverit în primele două seturi, dominate de unguroaice (25-22, 25-17). A fost momentul în care executivul Primăriei Târgoviște a părăsit sala, însoțit de omul care deține ultimul cuvânt la echipă, Gabriel Boriga. Foarte orgolios și cu aspirații înalte, city managerul urbei nu a acceptat prestația modestă și, foarte probabil, va opera schimbări în cazul unei noi eliminări premature din CEV Cup. Parcă mai relaxate după plecarea șefilor, voleibalistele lui Dragan Nesic au redus numărul greșelilor, au echilibrat jocul și au salvat patru mingi de meci în actul trei (29-27). Pe valul încrederii și al imboldului transmis din tribune, CSM a dominat setul patru, pe care l-a câștigat însă cu emoții, dar l-a câștigat (26-24). Nu a mai avut resurse și pentru decisiv, adjudecat lejer de unguroiace (10-15). Chiar dacă pornea ca favorită, echipa târgovișteană a cedat pe final și deține acum șansa outsider-ului pentru manșa retur. Nu e imposibil, însă e teribil de greu. Meciul a fost unul frumos, chiar merita transmis live la tv sau pe pagina de Facebook a clubului. Pentru echipa lui Dragan Nesic au evoluat Herrera Alvarez 23, Bălae 19, Sredic 11, Trică 9, Prokopic 7, Buterez 3, Calotă 3,